Maşina candidatului dreptei la prezidenţialele din Franţa, ţinta unor hoţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O maşină folosită pentru asigurarea transportului candidatului Republicanilor la alegerile prezidenţiale din Franţa, François Fillon, a fost, marţi seară, în apropiere de Lille, ţinta unor hoţi, potrivit unor informaţii publicate joi de cotidianul „Le Parisien“. Aceştia au furat, printre altele, un computer ce conţinea date „sensibile“.

Conform „Le Parisien“, furtul a fost comis imediat după ce persoanele aflate la bordul vehiculului – un ofiţer de securitate şi un membru al campaniei lui Fillon – au coborât pentru a lua masa la un restaurant aflat într-o suburbie a oraşului Lille (nord).

Pe lângă computer, hoţii au sustras şi un stick de memorie USB, arme şi două banderole cu însemnele poliţiei.

Anturajul lui Fillon a confirmat pentru publicaţia citată furtul, dar a adăugat că s-a reuşit „neutralizarea de la distanţă“ a computerului care conţine informaţii sensibile. „Stick-ul USB conţinea numai fotografii personale, nu şi date sensibile“, a precizat o sursă din anturajul candidatului Republicanilor la fotoliul prezidenţial.

Informaţiile privind acest furt vin în contextul în care marţi a fost dejucat un atentat care, potrivit autorităţilor franceze, ar fi vizat unul dintre candidaţii la prezidenţiale.

Deşi acestea nu au dezvăluit despre cine era vorba, agerpres.ro notează că Fillon a afirmat într-un interviu publicat joi de „Le Figaro“ că ministrul de Interne, Matthias Fekl, l-a informat joia trecută că a fost interceptat „un mesaj care îl desemna drept ţintă“.

François Fillon, fost premier al Franţei, a fost considerat multă vreme drept favorit pentru a intra în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Însă din cauza unui scandal legat de angajările fictive ale unor membri ai familiei sale a început să piardă teren. 

Mai precis, cel mai recent sondaj pentru primul tur îl creditează pe candidatul de centru Emmanuel Macron cu 23% din intenţiile de vot, cu 22,5% pe şefa extremei-drepte Marine Le Pen, cu 19,5% pe Fillon şi cu 19% pe candidatul de extremă-stânga Jean-Luc Mélenchon.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc duminică, 23 aprilie, iar cel de-al doilea se va desfăşura pe data de 7 mai.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie