Mărturii din buncărele din Mariupol: Copiii au băut apă de ploaie din bălţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă / Profimedia

Iulia, mama a trei fetiţe, a povestit cum lupta să supravieţuiască în Mariupol, oraş devastat de bombardamentele ruşilor. Ea şi copiii s-au ascuns într-un subsol şi după ce ploua, ieşea cu fetiţele să bea apă din băltoace.

După ce casa lor a fost distrusă de bombele ruseşti, Iulia şi fiicele ei - în vârstă de 11, şase şi trei ani - au trebuit să găsească un adăpost într-un subsol comunal, în timp ce soţul ei luptă în prima linie a frontului. Aceasta a plecat cu copiii având extrem de puţină mâncare şi fără apă. Au trăit într-un subsol fără electricitate sau toaletă.

Foto via BBC

„Copiii cereau de mâncare şi ea a încercat să-i hrănească doar la culcare, pentru a se simţi sătui înainte de somn”, a spus pentru BBC Natalia, o prietenă a Iuliei plecată în Ţara Galilor.

„Am avut un castron mic (de supă) pentru copii, o dată pe zi. Şi un pahar cu apă ca să îi spăl”, a povestit, la rândul ei, Iulia.

După ploaie, Iulia şi cele trei fetiţe fugeau din subsol pentru a bea apă din băltoace: „Apa aceea era atât de gustoasă”. Apoi, au găsit nişte tigăi pe care le umpleau cu apă atunci când ploua.

 FOTO via BBC

Femeia a povestit pentru BBC că de cele mai multe ori îşi lăsa copiii în subsol pentru a merge să caute apă proaspătă. Ea a spus că exista o fântână la trei kilometri şi că fugea de multe ori în timp ce soldaţii ruşi trageau focuri de armă.

Una dintre fiicele femeii, cea de 11 ani, s-a îmbolnăvit în timp ce încă stăteau în subsolul din Mariupol: „Aveam bani, dar nu puteam să cumpăr nimic pentru că nu era nimic nicăieri. Totul era jefuit şi distrus”.

Iulia şi Nataliia au fost prietene încă din şcoală şi au păstrat mereu legătura, până la izbucnirea războiului din Ucraina, în 24 februarie. Timp de zile şi săptămâni întregi, Iulia nu a putut să ia legătura cu prietena ei stabilită în Ţara Galilor în urmă cu 5 ani. 

Natalia a povestit că a văzut ce face Iulia şi fetiţeţe ei din mesajele video pe care i le trimitea aceasta. Ea a reuşit să îşi salveze mama din estul Ucrainei, iar acum luptă să-şi salveze şi prietena şi pe copiii ei.

Iulia şi cele trei fiice ale ei se numără printre cei 11 milioane de ucraineni care au fost forţaţi să-şi părăsească casele din cauza bombardamentelor, cu câteva săptămâni înainte de începerea evacuării conduse de Organizaţia Naţiunilor Unite din oraşul semnificativ din punct de vedere strategic.

Femeia a reuşit să ajungă în Polonia cu trenul şi apoi cu microbuzul, dar nu ştie dacă îşi va mai vedea vreodată soţul sau dacă va putea să meargă în Ţara Galilor la prietena ei.

„Mi-ar plăcea să o am pe Iulia aici, în Ţara Galilor. Visam că într-o zi vom bea o ceaşcă de ceai în sufragerie” a spus Natalia.

Oraşul-port Mariupol, devastat încercuit de la începutul lunii martie, se află acum în cea mai mare parte sub controlul forţelor ruse. Ultimul bastion al ucrainenilor este în combinatul Azovstal, bombardat puternic de ruşi, deşi în subsolurile acestuia se află, alături de soldaţii ruşi, sute de civili.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii