Martori ai atacului de la Londra: Şoferul a strigat că vrea să ucidă toţi musulmanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suspectul arestat pentru incidentul de la moscheea Finsbury Park a strigat că vrea să ucidă toţi musulmanii, după ce a intrat cu maşina în mulţime, relatează Daily Mail, precizând că oamenii care ieşiseră din moschee ajutau un bătrân care căzuse, atunci când au fost loviţi.

Abdulrahman Saleh Alamoudi a declarat că se afla printre cei care îl ajutau pe musulmanul bătrân care căzuse, probabil după ce i se făcuse rău. „Aveastă dubă mare a venit pur şi simplu şi ne-a călcat. Cred că cel puţin opt sau 10 oameni au fost răniţi. Din fericire, eu am reuşit să scap. Apoi a coborât un tip din dubă şi l-am prins. Striga, spunea ’Voi ucide toţi musulmanii, voi ucide toţi musulmanii’. Lovea cu pumnii”, a povestit el.

„Apoi am reuşit să îl punem pe jos. Apoi spune ’Omorâţi-mă, omorâţi-mă’. I-am spus ’Nu te vom ucide. De ce ai făcut acest lucru?’. Nu a spus nimic”, a adăugat martorul.

Un alt martor, Abdikadar Warfa, a declarat că a ajutat la reţinerea suspectului, în timp ce prietenii lui au ajutat victimele. „Am văzut un om sub dubă. Sângera. Prietenul meu a spus că a trebuit să ridice duba, eu am fost ocupat cu bărbatul care a încercat să fugă. Prietenul meu a zis că a spus ceva, dar nu am auzit”, a afirmat Warfa.

„(Oamenii loviţi – n.r.) erau majoritatea tineri. Erau foarte rău. Am încercat să îl opresc (pe suspect – n.r.), unii oameni îl loveau, dar le-am spus să îl oprească şi să îl ţină până la sosirea poliţiei. A încercat să fugă, dar oamenii l-au imobilizat. Se lupta să fugă”, a adăugat tânărul.

Martori au povestit că au ţinut suspectul timp de o jumătate de oră, până la sosirea poliţiei. Şoferul, în vârstă de 48 de ani, era ras, are părul creţ şi purta un tricou alb.

Vehiculul folosit pare să fi fost închiriat de la o companie din Ţara Galilor, Pontaclun Van Hire.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile