Marş de amploare împotriva imigranţilor islamişti în oraşul german Dresda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 10.000 de persoane au mărşăluit, luni seară, pe străzile oraşului german Dresda, împotriva "islamizării Occidentului", oamenii arătându-şi îngrijorarea faţă de numărul tot mai mare de refugiaţi musulmani din Europa, informează BBC.

Deoarece oraşul Dresda este locul în care a fost înfiinţată mişcarea "Europenii patrioţi" (Pegida), mii de persoane au decis luni să ia parte la un marş de proporţii, care a dorit să atragă atenţia asupra numărului tot mai mare de imigranţi musulmani veniţi în Europa.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a îndemnat cetăţenii să nu se lase influenţaţi sau manipulaţi de persoanele extremiste, care pot profita de pe urma unor astfel de manifestaţii.

"În Germania există libertatea de întrunire, însă aici nu e locul incitărilor şi minciunilor legate de oamenii care ajung la noi din alte ţări. Toată lumea ar trebui să fie atenta şi sa nu se lase manipulată de cei care organizează astfel de evenimente", a declarat Angela Merkel.

Un bărbat în vârstă, prezent la marş, s-a arătat revoltat că trebuie să plătească pentru cei care solicită azil în Germania, deşi pensia sa este una insuficientă. "Eu sunt un pensionar şi primesc o pensie mică, dar trebuie să plătesc taxe şi impozite pentru imigranţi. Nimeni nu mă întreabă nimic despre asta", a spus bărbatul, potrivit sursei citate.

De asemenea, o femeie care a călătorit mai bine de 80 de kilometri pentru a lua parte la manifestaţie a declarat pentru postul britanic că "nu este de dreapta, nu este nazistă, dar îşi face griji pentru ţară, pentru viitorul nepoatei sale".

Ministrul german al Justiţiei, Heiko Maas, a catalogat mişcarea anti-islamistă drept o "ruşine", însă liderul partidului eurosceptic AFD şi-a declarat susţinerea pentru demersul cetăţenilor.

"Consider că cele mai multe dintre cererile lor sunt legitime", a spus Bernd Luck, liderul partidului AFD.

Corespondentul BBC la Dresda afirmă că asemenea scene ar fi fost de neconceput pentru Germania în urmă cu 5-10 ani. Chiar şi astăzi, mulţi dintre nemţi se declară ruşinaţi de sprijinul pe care grupurile de dreapta au reuşit să îl obţină în ţara lor. Cei care au ieşit pe stradă însă nu sunt extremişti sau neo-nazişti, ci persoane care pur şi simplu îşi pun semne de întrebare cu privire la viitorul ţării lor, mai adaugă reporterul BBC.

Germania este ţara europeană care primeşte cele mai multe cereri de azil din partea refugiaţilor din Siria sau Irak. Anul trecut, autorităţile de la Berlin au acordat azil pentru circa 127.000 de persoane, anul acesta cifra ridicându-se la aproape 200.000 de oameni.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online