Marmaray, un tunel între Europa şi Asia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marmaray este denumirea proiectului de construire a unui tunel feroviar care leagă cele două maluri ale Bosforului în oraşul turc Istanbul, în apropierea Mării Marmara, la 60 m adâncime, ale cărui 11 tronsoane au fost asamblate, ultima sudură fiind făcută în 21 aprilie.

În pofida circulaţiei neîncetate a navetelor maritime care pleacă sau sosesc permanent la numeroasele debarcadere înşirate pe toată lungimea Bosforului, a construirii celor două poduri transcontinentale date în folosinţă în 1973 şi 1988, circulaţia de pe un mal la celălalt al Bosforului în metropola cu 13 milioane de locuitori se face cu dificultate, circa două milioane dintre localnici trebuind s-o facă zilnic.

Pentru a încerca să remedieze această circulaţie şi a crea o interconexiune cu celelalte reţele de transport în comun /metrou, tramvaie, autobuze, proiectul Marmaray a fost lansat în 2004: un tunel lung de 14 km, dintre care 1,4 km săpaţi pe sub Bosfor şi 60 km de căi ferate modernizate.

Tunelul va permite traversarea distanţei între cele două maluri în 18 minute, trenurile succedându-se la câte două minute şi putând transporta câte 75.000 de pasageri pe oră în fiecare sens, potrivit Agerpres.

Lucrările subterane au fost efectuate de un consorţiu turco-japonez, şantierele de electrificare au revenit Alstom, iar ramele vor fi furnizate de o societate sud-coreeană. Tunelul a fost conceput pentru a rezista unui seism de 7,5 grade pe scara Richter şi unor presiuni de 20.000 tone asupra fiecăruia dintre elementele sale.

Tunelul va lega două dintre cele mai vechi cartiere ale oraşului: Bizanţ, fondat în secolul al VII-lea î.C. şi Scutari (Uskudar), fondat în secolul al VII-lea d.C., darea lui în folosinţă fiind prevăzută pentru anul 2013.

Mai multe pentru tine:
Patru zodii, noroc dublu în următoarele 24 de zile. Se deschide o etapă prosperă, Săgetătorii și Capricornii culeg cele mai multe roade și sunt printre cele mai favorizate zodii
Facultățile de care mulți se feresc. Zeci de locuri la buget, neocupate: „Caută altceva”
Mihai Fifor, atac direct la șeful Guvernului României: „Bolojan guvernează cu o singură idee fixă: să dea afară oameni, cât mai mulți”
Serialul de pe Netflix care face senzație în întreaga lume. S-a lansat pe 29 august, dar a ajuns în top în 14 țări
Ştrudel cu nuci aşa cum n-ai mai gustat până acum
„Am fost mare vagaboandă”. Replica cu care Stela Popescu a șocat înainte să moară! Ce făcea, de fapt, în tinerețe
Regele Felipe al Spaniei mai are o fiică secretă? „Se spunea că e blondă și că semăna cu el”
Proiectul Fast Danube avansează: prima achiziție a fost lansată. Ciprian Șerban: „România își consolidează rolul de hub regional de transport”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Cum arată fiica adolescentă a lui Kim Jong Un. Apariția spectaculoasă a lui Kim Ju Ae alături de liderul corean la Beijing, la prima ieșire internațională
Un mormânt roman unic, cu inscripție bilingvă: prima descoperire monumentală din Dibra, Albania