Marea Britanie vrea o uniune vamală temporară cu UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Londra ar putea să dorească să rămână în cadrul Uniunii Vamale europene o perioadăde timp, cu scopul de evita haosul după ce părăseşte Uniunea Europeană (UE), relatează The Associated Press.

Ministerul britanic însărcinat cu ieşirea din UE a anunţat marţi că ar putea să existe o „uniune vamală temporară între Regatul Unit şi UE“.

Iar un „parteneriat vamal“ ar putea să elimine necesitatea unei frontiere vamale între regat şi uniune, afirmă ministerul.

Problema unor eventuale bariere economice după Brexit, prevăzut în martie 2019, a făcut obiectul unor semnale împărţite în rândul membrilor Guvernului britanic.

Lipsa unei clarităţi a creat deja o incertitudine întreprinderilor britanice.

Guvernul premierului Theresa May încearcă prin acest anunţ să respingă - înaintea unei noi runde de negocieri, prevăzute luna aceasta - acuzaţii potrivit cărora este nepregătit în aceste negocieri în vederea divorţului.

Mai multe pentru tine:
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Un primar PSD, reținut după ce a bătut doi adolescenți. Edilul susține că situația a fost exagerată
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Echipa publicației germane Die Welt din Ucraina, lovită de un atac rusesc cu drone. Trei persoane au fost rănite
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor