Marea Britanie şi UE au convenit să reia duminică negocierile, într-o ultimă încercare de rezolvare a divergenţelor semnificative

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

Premierul britanic Boris Johnson şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au cerut negociatorilor pentru Brexit să reia duminică negocierile, într-o ultimă încercare de rezolvare a divergenţelor semnificative, transmite Reuters.

Recunoscând distanţa dintre poziţiile lor, decizia liderilor de a relua discuţiile care s-au blocat în trei dintre cele mai spinoase probleme sugerează că ambele părţi încă mai cred că pot asigura un acord care să reglementeze relaţii comerciale în valoare de aproape 1.000 de miliarde de dolari pe an.

Dar nu este clar dacă vreuna dintre părţi şi-a schimbat poziţia pentru a permite un progres care s-a dovedit evaziv de când Marea Britanie a părăsit UE la 31 ianuarie şi a intrat într-o perioadă de tranziţie, cu majoritatea regulilor neschimbate, se va încheia la sfârşitul acestui an.

Într-o declaraţie comună, cei doi lideri au spus, recunoscând gravitatea diferenţelor lor, că ”am fost de acord că ar trebui întreprins un efort suplimentar de către echipele noastre de negociere pentru a evalua dacă acestea pot fi rezolvate”. "Niciun acord nu este fezabil dacă aceste probleme nu sunt rezolvate", au spus ei după ce au vorbit sâmbătă mai mult de o oră.

”Prin urmare, îi instruim pe şefii negociatori să se reunească mâine la Bruxelles. Vom vorbi din nou luni seara”.

Discuţiile au fost întrerupte vineri, din cauza dezacordurilor referitoare la trei domenii: sectorul pescuitului, asigurarea unor garanţii de concurenţă loială şi modalităţile de soluţionare a conflictelor viitoare.

Surse din ambele părţi au declarat că cererile franceze cu privire la drepturile de pescuit în apele britanice au rămas o problemă cheie, iar unii membri ai Partidului Conservator Johnson au sugerat că oficialii UE ar trebui să-l convingă pe preşedintele francez Emmanuel Macron să susţină un acord.

Un oficial al UE a declarat că pauza în discuţii a fost mai degrabă despre teatru decât despre substanţă.

”Fiecare parte are nevoie de un pic de dramă pentru a putea vinde acest lucru.”

Johnson, un lider al campaniei Marii Britanii de a părăsi UE, trebuie să fie capabil să-i convingă pe susţinătorii Brexit că a asigurat o separare totală, recuperând ceea ce a numit în timpul campaniei electorale de anul trecut suveranitatea ţării.

Von der Leyen nu vrea să ofere prea mult Londrei de teama de a încuraja alte state membre să plece şi trebuie, de asemenea, să încheie un acord care să nu nemulţumească cele 27 de state membre.

Premierul irlandez Micheal Martin a salutat decizia de a relua discuţiile, spunând pe Twitter: ”Ar trebui depuse toate eforturile pentru a ajunge la un acord”.

Dacă cele două părţi nu reuşesc să ajungă la o înţelegere, Brexitul se va încheia dezordonat, într-o perioadă în care Marea Britanie şi Europa se confruntă cu costurile economice uriaşe ale pandemiei de Covid-19.

Negociatorii britanici şi UE au întrerupt vineri discuţiile comerciale pentru a-şi chema liderii să încerce să reducă diferenţele şi să obţină un acord, după ce o săptămână de negocieri nu au reuşit să pună capăt divergenţelor semnificative între cele două părţi.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu