Marea Britanie, săptămână decisivă pentru Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Regatul Unit începe o săptămână decisivă pentru Brexit. Parlamentarii ţării urmează să voteze, marţi, asupra concretizării sau amânării plecării din UE, la aproape trei ani de la referendumul din 2016, scrie The Guardian.

Votarea în parlamentul britanic legată de Brexit va decurge săptămâna aceasta conform planificării, a anunţat luni biroul premierul Theresa May.

Potrivit uni comunicat din Downing Street 10 (reşedinţa oficială a prim-ministrului britanic) Theresa May este decisă asupra votului de marţi, iar dacă parlamentarii nu aprobă ultima variantă de acord pentru retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană, săptămâna aceasta vor urma şi alte voturi, pentru a decide dacă Brexit-ul se va face fără acord sau se va amâna, pentru prelungirea negocierilor.

Un purtător de cuvânt al premierului, citat de Reuters, a precizat pentru presă că votul de marţi va fi "semnificativ", iar moţiunea care va fi dezbătută şi votată în parlament va fi publicată luni, ceva mai târziu.

El a respins astfel speculaţiile jurnaliştilor potrivit cărora votul ar putea fi redus ca importanţă. "Va fi un vot semnificativ", a răspuns el la întrebările referitoare la posibilitatea unui vot asupra unei versiuni de acord încă neagreate la Bruxelles. 

Ministrul de Externe Jeremy Hunt a avertizat asupra unui risc real de ratare a Brexit-ului şi a indicat că o amânare ar fi necesară, indiferent de rezultatul votului de marţi.El a recunoscut, de asemenea, că promotorii unui nou referendum au „vânt la pupa” şi ar putea chiar opri retragerea ţării din blocul comunitar, adaugă ziarul britanic.

 Circa 74 la sută dintre noii alegători tineri ar vota pentru rămânerea în UE, la un al doilea referendum, arată un nou sondaj realizat la solicitarea unor grupuri anti-Brexit, citat de The Guardian. 

Mai multe pentru tine:
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete