Marea Britanie ar putea reintroduce serviciul militar obligatoriu

0
Publicat:

Premierul conservator britanic Rishi Sunak a promis că va introduce serviciul naţional obligatoriu pentru tinerii de 18 ani dacă va fi reales, în primul său anunţ politic major de la începutul campaniei electorale de la începutul acestei săptămâni, potrivit Financial Times.

Măsura face parte din ceea ce el a spus că este un efort de a oferi securitate şi oportunităţi într-o „lume din ce în ce mai nesigură”.

Sunak intenţionează să le ceară tinerilor de 18 ani să lucreze cu forţele armate în cadrul unui stagiu de 12 luni sau să desfăşoare activităţi în folosul comunităţii, în încercarea de a întări afirmaţia sa că este cel mai bine plasat pentru a spori securitatea în Regatul Unit.

„Generaţii de tineri nu au avut oportunităţile sau experienţa pe care o merită şi există forţe care încearcă să divizeze societatea noastră în această lume din ce în ce mai nesigură”, a declarat Sunak.

Tinerii în vârstă de 18 ani ar urma astfel să poată alege ”între un stagiu de 12 luni cu normă întreagă în rândul forţelor armate sau un weekend pe lună, timp de un an, de voluntariat în cadrul comunităţii lor”, precizează Partidul Conservator.

Campania electorală se află în toi după ce Rishi Sunak a convocat miercuri alegeri legislative la 4 iulie.

Opoziţia laburistă este creditată larg favorită în sondaje, cu un avans de aproximativ 20 de puncte procentuale, iar conservatorii gâfâie după 14 ani de putere.

Conservatorii îl acuză în acest comunicat pe liderul opoziţiei laburiste Keir Starmer, care urmează să devină următorul premier în cazul în care Partidul Laburist (Labour) obţine o victorie în alegeri, de faptul că ”nu are nici convingerea, nici curajul şi nici planul necesar să navigheze într-o lume tot mai incertă”.

Ministrul britanic de Interne James Cleverly dă asigurări duminică, la Sky News, că tinerii care nu vor să participe la serviciul militar naţional nu vor fi sancţionaţi penal.

”Nu vor exista sancţiuni penale. Nimeni nu se va duce la închsioare din cauza asta”, dă asigurări James Cleverly, în pofida faptului că Rishi Sunak a prezentat acest serviciu ca ”obligatoriu”.

Laburiştii critică acest nou anunţ, al unui partid ”în pană de idei”.

Regatul Unit a avut un serviciu militar naţional obligatoriu din 1947 şi până în 1960. Bărbaţii cu vârste cuprinse între 17 şi 21 de ani erau obligaţi să servească în Forţele armate timp de 18 luni.

După ce serviciul naţional a fost desfiinţat în Marea Britanie, au existat presiuni din partea unor personalităţi importante din armata britanică pentru ca tinerii să fie pregătiţi pentru posibilitatea unui război.

Generalul Sir Patrick Sanders, şeful armatei britanice, a vorbit în ianuarie despre necesitatea ca „generaţia de dinainte de război” din Marea Britanie să se pregătească pentru posibilitatea unui viitor conflict, adăugând că trebuie să existe un „angajament al întregii naţiuni”.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă