Manifestaţii în Danemarca faţă de măsurile anti-COVID-19 şi împotriva paşaportului de vaccinare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestaţii în Danemarca faţă de măsurile anti-Covid

Circa 600 de persoane au defilat sâmbătă seara pe străzile din Copenhaga pentru a protesta faţă de măsurile anti-coronavirus luate de guvernul danez, în special viitorul paşaport de vaccinare, notează AFP.

La apelul „Men in Black Denmark", un grup activ pe Facebook care organizează mitinguri de mai bine de o lună, protestatarii s-au întâlnit în faţa parlamentului pentru a susţine "libertatea de alegere" şi a denunţa "constrângerile" şi "dictatura" măsurilor de semi-izolare anti-COVID-19 impuse în Danemarca, transmite Agerpres.

Pe un frig polar, mitingul, la care au participat şi copii, a avut drept scop de a protesta în mod special faţă de "paşaportul corona".

La fel ca alte ţări europene, Danemarca va dezvolta un certificat electronic de vaccinare împotriva COVID-19 destinat călătoriilor şi potenţial să servească pentru intrarea la evenimente sportive sau culturale, chiar şi la restaurante.

Pentru "Men in Black Denmark", crearea acestui "paşaport" duce la obligaţia de a se vaccina, deci o restricţie în plus la libertăţile individuale. În Danemarca, vaccinarea este recomandată, dar nu obligatorie.

Participanţii au purtat un portret al şefei guvernului danez, Mette Frederiksen, având trăsăturile dictatorului nord-coreean Kim Jong Un.

În pofida tonului radical al manifestanţilor, cea mai mare parte a marşului, care a fost autorizat, s-a desfăşurat paşnic, în prezenţa unei numeroase forţe de poliţie.

În urmă cu două săptămâni, o manifestaţie similară a fost marcată de incendierea unui manechin reprezentând-o pe Mette Frederiksen. De atunci, doi indivizi se află în arest, puşi sub acuzare pentru "ameninţări" la adresa premierului.

Magazinele neesenţiale, barurile şi restaurantele sunt închise în prezent în regatul scandinav cu o populaţie de 5,8 milioane de locuitori, iar guvernul a prelungit restricţiile cel puţin până la 28 februarie. Cu toate acestea, şcolile primare se pot redeschide luni, mai scrie AFP.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”