Manifestaţie pro-rusă la Doneţk, în timp ce tensiunea rămâne ridicată în Crimeea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O manifestaţie de amploare prorusă va avea loc sâmbătă la Doneţk, bastion rusofon din estul Ucrainei, în timp ce tensiunea rămâne ridicată în Crimeea (sud), unde Parlamentul local a decis să se separe de Kiev, relatează AFP.

Doneţk este capitala Donbas, un bastion minier situat la graniţa cu Rusia, de unde este originar preşedintele demis Viktor Ianukovici. De la fuga sa în Rusia, această regiune este afectată de tensiuni puternice între proruşi şi apărătorii unităţii Ucrainei.

Susţinătorii unei ralieri la Moscova au ocupat deja de trei zile administraţia regională şi au înălţat drapelul alb-albastru-roşu înainte de a fi evacuaţi de poliţie, joi dimineaţa. În plus, manifestaţii concurente a două tabere au reunit mii de persoane, degenerând, miercuri seara, într-o bătaie generală.

Semn al faptului că autorităţile iau în serios ameninţarea, justiţia a deschis o anchetă privind „atingerea adusă integrităţii naţionale" împotriva lui Pavel Gubarev, om de afaceri local propulsat lider de proruşi, cu acelaşi titlul ca liderii din Crimeea, care au cerut alipirea la Moscova. El a fost arestat joi şi riscă zece ani de închisoare.

Serghei Taruta, un om de afaceri numit guvernator de noile autorităţi de la Kiev, a reunit vineri reprezentanţii societăţii civile, care au adoptat un text ce face apel la o „Ucraină indivizibilă".

La încheierea unei săptămâni agitate, prim-adjunctul primarului din Doneţk, Serghei Bogacev, vede „semne de stabilizare" graţie arestării liderului prorus.  „El îşi păstrează însă susţinătorii în oraş", a adăugat el, contactat de AFP. Oficialul apreciază că mişcarea separatistă este condusă de un "grup mic" cu o influenţă evidentă din partea Moscovei.

Situaţia este în schimb la fel de tensionată în Crimeea, unde vineri, pentru a doua zi consecutiv, observatorii militari ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) au fost împiedicaţi să intre în peninsulă de persoane înarmate şi cu cagule.

Observatorii au ca misiune să încerce să readucă liniştea în Crimeea, unde Parlamentul local a decis să se separe de Kiev şi să organizeze la 16 martie un referendum de alipire a Crimeei la Rusia.

Semn al tensiunilor puternice din peninsula ucraineană, ocupată de trupele ruseşti, militanţii au pătruns vineri seara pe teritoriul unei baze a forţelor aeriene ucrainene din Sevastopol.

Supusă unor sancţiuni economice şi diplomatice din partea Statelor Unite şi Uniunii Europene, Moscova a ameninţat că a recurs la arma energetică. Gigantul rus Gazprom a avertizat Kievul împotriva unei întreruperi a exporturilor de gaze dacă noua putere nu se achită cât mai repede de datoria de două miliarde de dolari.

Acest anunţ a zguduit principalele burse europene. Parisul a cedat 1,15 la sută, Londra 1,12 la sută, dar Frankfurtul a suportat cele mai mari scăderi, cedând 2,01 la sută.

La Moscova, o manifestaţie de susţinere a locuitorilor din Crimeea a reunit peste 65.000 de persoane, potrivit poliţiei.

Pe scena diplomatică, în pofida intenselor consultări care au loc de o săptămână, occidentalii şi ruşii nu au reuşit să găsească o ieşire din criza care a izbucnit la sfârşitul lui februarie.

După tergiversări, Bruxelles-ul şi Washingtonul au agitat spectrul sancţiunilor diplomatice şi economice.

Preşedintele american Barack Obama a salutat, vineri, "poziţiile coordonate" ale Uniunii Europene şi Statelor Unite în faţa Rusiei în criza ucraineană în cursul unei conversaţii prin telefon cu cancelarul german Angela Merkel.

Vineri, în timpul unei lungi discuţii telefonice cu Vladimir Putin în mai puţin de o săptămână, Barack Obama a adăugat că Rusia a încălcat suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, ceea ce a condus Statele Unite la "luarea unor măsuri de represalii, în coordonare cu partenerii lor europeni".

La rândul său, Vladimir Putin l-a avertizat pe omologul său american în privinţa riscului de "sacrificare" a relaţiilor americano-ruse pentru "probleme internaţionale izolate", potrivit Kremlinului.

Angajat în cea mai dură confruntare cu Moscova de la destrămarea URSS, preşedintele Obama a ordonat restricţionarea vizelor şi a autorizat îngheţarea activelor, vizând potenţial oficiali ruşi şi ucraineni.

Liderii europeni au suspendat la rândul lor negocierile pe tema vizelor cu Rusia şi au ameninţat că vor adopta şi mai multe sancţiuni, în special economice, dacă situaţia va continua să se deterioreze.

În cursul serii, purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, asigură că Rusia nu caută un Război Rece. „Am vrea să îl evităm, sper (...) atât timp cât nu a început şi să nu înceapă", a declarat el.

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a anunţat joi că UE va semna aspectele politice ale acordului de asociere cu Kievul înainte de alegerile prezidenţiale din 25 mai din Ucraina. Refuzul preşedintelui Viktor Ianukovici de a semna acest acord este la originea mişcării de contestare.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu