Macron transmite în primul său discurs ca preşedinte-ales un mesaj de unitate francezilor şi Europei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele-ales al Franţei, Emmanuel Macron, a transmis duminică seara, în discursul său, un mesaj de unitate întregului popor din Hexagon, dar şi Europei.

Macron le-a mulţumit “din suflet” celor care l-au votat şi l-au susţinut. “Voi depune toată energia pentru a fi demn de încrederea voastră”.

« În pofida dificultăţilor cu care ne confruntăm de prea mult timp », el a dat asigurări că nu va ceda.

El a vrut să transmită “un salut republican adversarei mele” lui Marine Le Pen şi a transmis un mesaj electoratului acesteia. “Cunosc, diviziunile naţiunii noastre, care i-au împins pe unii la vot extrem, cunosc furia, îndoielile, anxietăţile pe care o parte dintre voi le-au exprimat”, a dat asigurări Macron, dând asigurări că va depune eforturi să îi protejeze “pe cei mai fragili” dintre francezi.

El a promis că va asigura “securitatea”, garantând “unitatea naţiunii”. “Toţi împreună, poporul Franţei, avem îndatoriri faţă de ţara noastră. Suntem moştenitorii unei istorii măreţe şi a unui mesaj umanist măreţ adresat lumii. Această istorie şi acest mesaj trebuie să le transmitem copiilor noştri. Dar, mai important, trebuie să le purtăm către viitor şi să le dăm o nouă sevă”, a insistat el.

“Voi apăra Franţa, interesele sale”, a promis Macron.

„Voi apăra Europa, comunitatea destinelor pe care şi-au oferit-o popoarele continentului nostru. Civilizaţia noastră este miza, modul nostru de a trăi, de a fi liberi, de a ne promova valorile, demersurile comune, speranţele”, a mai spus el, spunând că vrea să amelioreze “relaţia dintre Europa şi popoarele care o formează”.

Într-un mesaj adresat “popoarelor lumii”, el a dat asigurări că Parisul se va implica în toate provocările cu care se confruntă omenirea în prezent.

“Franţa va fi în prima linie în lupta împotriva terorismului atât pe teritoriul său, cât şi în acţiunile internaţionale. Oricât va dura această luptă, o vom duce, fără a slăbi”, şi-a luat angajamentul preşedintele-ales

“Vreau ca această seară să fie a speranţei şi a încrederii regăsite”, a afirmat el.

“Responsabilitatea mea va fi să unesc toate femeile şi toţi bărbaţii dispuşi să înfrunte provocările gigantice care ne aşteaptă şi să acţioneze. O parte dintre aceste provocări sunt şanse”, a spus el, oferind ca exemplu informatizarea, demersurile ecologiste sau restartarea Europei. “Altele sunt ameninţări, precum terorismul:, a adăugat Macron.

“Trăiască Republica, trăiască Franţa”, şi-a încheiat el discursul.

Candidatul En Marche!, Emmanuel Macron, de centru, este noul preşedinte-ales al Franţei, arată exit-pollurile. El ar fi obţinut între 65,1% şi 65.9% din voturi.

El a învins-o pe candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen, care a obţinut între 34,1% şi 34,9% din voturi, potrivit exit-pollurilor.

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare