Macron se ia de Turcia şi de NATO: Erdogan face un „joc periculos” în Libia, Alianţa este în „moarte cerebrală”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Emmanuel Macron escaladează tensiunile cu Turcia, denunţând un „joc periculos” al Ankarei în Libia, în care vede o nouă demonstraţie a „morţii cerebrale” a NATO, relatează AFP.

”Consider acum că Turcia joacă în Libia un joc periculos şi care contravine tuturor angajamentelor sale (ale unui neamestec) pe care şi l-a asumat la Conferinţa de la Berlin”, în ianuarie, a tunat luni şeful statului francez la finalul unei întâlniri cu omologul său tunisian Kais Saied pe care l-a primit la Palatul Elysee.

”Este vorba despre interesul Libiei, al vecinilor ei, al întregii regiuni, dar şi al Europei”, a insistat Macron, precizând că i-a ţinut ”acelaşi discurs” preşedintelui american Donald Trump într-o convorbire telefonică luni după-amiaza.

Macron a îndemnat ”să înceteze amestecurile străine şi actele unilaterale ale celor care pretind că câştigă noi poziţii în favoarea războiului” civil din Libia.

”Lucrurile nu pot continua în acest fel. Tunisia este una dintre ţările care suferă cel mai mult”, a subliniat la rândul său preşedintele tunisian, referindu-se la riscul destabilizării la poarta ţării sale.

Kais Saied, care se află în a doua sa vizită în străinătate, prima în Algeria, de când a fost ales în decembrie, a avertizat împotriva unei ”împărţiri a Libiei” care ar fi ”un pericol pentru toată regiunea”.

Îngrijorare „legitimă” la Cairo

Turcia a devenit principalul susţinător internaţional al Guvernului de uniune naţională (GNA) de la Tripoli, care a preluat de la începutul lui iunie controlul asupra întregului nord-vest al Libiei şi a respins forţele mareşalului Khalifa Haftar, cel mai puternic om din estul ţării.

Tonul creşte neîncetat între Paris şi Ankara.

Franţa acuză Turcia de faptul că furnizează masiv armament GNA şi încalcă astfel un embargo ONU.

Turcia acuză la rândul său Franţa că-l susţine pe mareşalul Haftar şi că este ”subcontractorul anumitor ţări din regiune” în criza libiană, referindu-se la Egipt şi Emiratele Arabe Unite (EAU), care-l susţin pe Haftar.

Parisul a negat mereu orice susţinere a mareşalului Haftar.

Preşedintele francez a denunţat luni ”toate incursiunile” - atât pe cea a Turciei, care a trimis mii de combatanţi sirieni în Libia, cât şi pe cea a Rusiei, via mercenari din grupul Wagner.

El a relevat însă ”îngrijorarea legitimă a preşedintelui (egiptean Abdel Fattah el-)Sisi atunci când vede trupe venind la frontiera sa”.

Forţele GNA vizează de-acum oraşul de coastă Sirt, situat la 450 de kilometri est de Tripoli, o verigă strategică spre estul controlat de mareşalul Haftar.

NATO, în „moarte cerebrală”

Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi a avertizat sâmbătă că orice înaintare a forţelor GNA către Sirt ar putea antrena o intervenţie ”directă” a ţării sale în războiul civil.

GNA, recunoscut de ONU, a denunţat, în replică, ameninţările Egiptului drept o ”declaraţie de război”.

Emmanuel Macron şi-a reiterat temerea unei ”morţi cerebrale” a NATO - ca la sfârşitul lui 2019 -, din cauza tensiunilor recurente cu Turcia, membră NATO, şi a unei lipse de coordonare între membrii Alianţei Nord-Atlantice.

Franţa a reproşat Turciei în toamă faptul că a lansat o ofensivă vizând miliţii kurde siriene angajate alături de americani şi europeni în lupta împotriva grupării Statul Islamic (SI).

Parisul acuză de această dată Marina turcă de faptul că a avut un ”comportament agresiv” faţă de o fregată franceză, la începutul lui iunie, la Marea Mediterană.

”Consider că este una dintre cele mai mari demonstraţii” de până acum a ”acestei morţi cerebrale”, a subliniat Emmanuel Macron, care consideră ”intolerabil” faptul că o asemenea confruntare între doi membri NATO a fost ”denunţată atât de puţin”.

”Atât timp cât vom continua, membri NATO, europeni, părţi ale acestui subiect să fim atât de slabi în declaraţiile noastre sau să nu fim clari, vom lăsa puterile necooperante să-şi facă jocul”, a denunţat Macron.

Disputa verbală între cele două ţări pare să accelereze în continuare.

Ankara a arestat patru cetăţeni turci suspectaţi de spionajîn contul Franţei, a dezvăluit luni un ziar proguvernamental turc. AFP scrie că nu a obţinut nicio confirmare din vreo sursă independentă turcă.

Mai multe pentru tine:
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!