Macron îşi prezintă priorităţile: O „nouă ordine de securitate” cu NATO în faţa Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron în Parlamentul European FOTO EPA-EFE

Preşedintele francez Emmanuel Macron a propus miercuri, în Parlamentul European, la Strasbourg, ca Europa să construiască „o nouă ordine de securitate” cu NATO în faţa Rusiei.

În plină escaladare a tensiunilor între Occident şi Rusia, liderul de la Elysee a pledat pentru „un dialog franc şi exigent” cu Moscova.

„Securitatea continentului nostru este indivizibilă”, a afirmat Macron, citat de agenţiile internaţionale de presă.

În opinia preşedintelui francez, europenii trebuie să-şi definească „propriile standarde de securitate” şi să ajungă „într-o poziţie” în care să se sigure „că ele sunt respectate”.

„Următoarele săptămâni trebuie să ne conducă spre finalizarea unei propuneri europene care să construiască o nouă ordine de securitate şi de stabilitate. Trebuie să o construim între europeni, apoi să o împărtăşim cu aliaţii noştri în cadrul NATO, ulterior să o propunem spre negociere Rusiei”, a spus Macron, care s-a prezentat în faţa eurodeputaţilor pentru a expune priorităţile Franţei în mandatul său de şase luni la preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.

„Securitatea continentului nostru necesită o reînarmare strategică a Europei noastre comune ca putere de pace şi de echilibru, îndeosebi în dialogul cu Rusia”, a subliniat liderul de la Elysee.

„Trebuie să construim o ordine europeană fondată pe principii şi reguli la care ne-am aliniat şi pe care le-am consfinţit nu împotriva, nu fără, ci împreună cu Rusia acum 30 de ani”, a insistat el.

Preşedintele Franţei s-a referit la respingerea recurgerii la forţă, ameninţare şi coerciţie, alegerea liberă a statelor de a participa la organizaţiile, alianţele şi aranjamentele de securitate pe care le doresc, inviolabilitatea frontierelor, integritatea teritorială a statelor şi respingerea sferelor de influenţă.

Ori toate aceste principii de securitate convenite la sfârşitul Războiului Rece sunt contestate acum de preşedintele rus Vladimir Putin, care dă impresia că vrea să refacă URSS prin şantaj şi ameninţări.

În logica sferelor de influenţă, Kremlinul a cerut ca Ucraina să nu facă parte din NATO şi a comasat 100.000 de militari la graniţa cu ţara vecină.

„Vom continua cu Germania, în cadrul formatului Normandia (Franţa, Germania, Rusia, Ucraina, n. red.), să căutăm o soluţie politică la conflictul din Ucraina, care rămâne faptul generator al tensiunilor actuale”, a adăugat Macron.

„Revenirea la naţionalism şi nici disoluţia identităţilor noastre nu vor fi răspunsurile la această lume ce vine”, a mai spus preşedintele francez, făcând apel apărarea statului de drept.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani