Macron încearcă marea cu degetul: preşedintele francez şi-a trimis mesagerii la Moscova, pe fondul căutării unei noi arhitecturi de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Miniştrii francezi de Externe Jean-Yves Le Drian şi al Apărării Florence Parly efectuează o vizită la Moscova luni pentru discuţii cu omologii lor ruşi în vederea unei destinderi a relaţiilor, o idee promovată de Emmanuel Macron, relatează AFP.

Cei doi miniştri francezi s-au întâlnit cu omologii lor ruşi în formatul „2+2“, în cadrul unui dialog interguvernamental desfăşurat pentru prima oară de la anexarea Crimeei de către Rusia în 2014, care a aruncat lumea într-o atmsoferă de Război Rece.

„Ne aflăm aici pentru a implementa un dialog deschis şi exigent dorit de către preşedintele Macron“, a declarat Jean-Yves Le Drian la începutul întâlnirii între miniştri.

„Doar această agendă a încrederii şi rezultatele care vor decurge din ea ne vor permite să avansăm împreună către o nouă arhitectură a încrederii şi securităţii în Europa“, a subliniat el.

„Susţinem iniţiativele avansate de către Franţa“, a declarat la rândul său şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, dând asigurări că o „consolidare a cooperării ruso-franceze pe scena internaţională (...) corespunde în întregime poziţiei preşedintelui (rus Vladimir) Putin şi intereselor Rusiei“.

Ultima reuniune în formatul „2+2“ a avut loc în 2012, la Paris.

Relaţiile dintre UE şi Rusia, vizată din 2014 de sancţiuni europene dure din cauza rolului jucat în războiul din Ucraina şi anexării Crimeei, se află, în prezent, la cel mai scăzut nivel.

Însă Emmanuel Macron, care l-a primit pe Vladimir Putin la sfârşitul lui august la reşedinţa sa de vară din sudul Franţei, pledează în favoarea unei normalizări a relaţiilor cu Moscova, în pofida unor dezacorduri cu privire la mai multe subiecte sensibile.

Duminică, cei doi lideri au discutat la telefon, salutând schimbul de 70 de prizonieri care a avut loc cu o zi înainte între Ucraina şi Rusia ca pe un pas în plus în eforturile de pace.

În afară de Ucraina, miniştii francezi şi-au propus să evoce luni, cu omologii lor ruşi, crizele din Libia şi din Siria, dosarul nuclear iranian şi marile mize strategice, bulversate de repunerea în discuţie a unor tratate privind controlul armamentului, potrivit diplomaţiei franceze.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews