Macron avertizează că situaţia de acum din Europa seamnă cu cea din anii 1930

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Emmanuel Macron se declară „frapat”, într-un interviu acordat Ouest-France publicat miercuri, de asemănarea între situaţia actuală din Europa şi cea din anii 1930 şi face apel la „luciditate” şi la „rezistenţă”, relatează AFP.

„Sunt frapat de asemănarea între acest moment pe care îl trăim şi cel dintre cele două războaie”, a spus şeful statului francez în marja unei vizite la o expoziţie consacrate lui Georges Clemenceau, şef al guvernului francez la începutul secolului al XX-lea.

„Într-o Europă care este divizată de temeri, replierea naţionalistă, consecinţele crizei economice, se vede reapărând aproape metodic tot ce a dat ritm vieţii Europei după Primul Război Mondial şi până la criza din 1929”, a spus Macron într-un interviu publicat pe site-ul ziarului.

„Trebuie să ne gândim, să fim lucizi, să ştim să rezistăm (…) ducând mai departe vigoarea democratică şi republicană”, a subliniat el.

Astăzi, „Europa se confruntă cu un risc: acela de a fi dezmembrată de lepra naţionalistă şi de a fi busculată de puterile externe. Deci, de a-şi pierde suveranitatea. Adică să aibă o securitate care depinde de alegerile americane şi de schimbările lor, de a avea o Chină din ce în ce mai prezentă în infrastructurile esenţiale, o Rusie care uneori este tentată de manipulare, mari interese financiare şi pieţe care depăşesc uneori locul pe care statele şi-l post asuma”, a mai afirmat Macron.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?