Macron a numit-o pe Elisabeth Borne în funcţia de premier al Franţei. Ea devine prima femeie care ocupă această funcţie în ultimii 30 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE

Preşedintele francez Emmanuel Macron, a numit-o, luni, pe Elisabeth Borne în funcţia de premier al ţării, potrivit unui comunicat de presă emis de Palatul Elysée. Ea este a doua femeie care ocupă această funcţie în ultimii treizeci de ani, după ce Edith Cresson a fost prim-ministrul Franţei pentru o scurtă perioadă în 1991-1992, relatează Le Figaro.

Elisabeth Borne a fost în trecut directoarea autorităţii de transport autonome din Paris (RATP), prefect al regiunii Poitou-Charentes şi s-a alăturat şefului statului în 2017. În timpul mandatului prezidenţial al lui Macron, ea a ocupat succesiv funcţiile de ministrul Transporturilor, Ministrul Ecologiei, Dezvoltării Durabile şi al Energiei şi al Muncii.

”Ea întruchipează mai bine decât oricine majoritatea transformărilor majore ale mandatului de cinci ani”, notează o sursă apropiată preşedintelui Emmanuel Macron.

Predecesorul lui Borne, Jean Castex, şi-a înaintat demisia preşedintelui luni după-amiază, la Palatul Elysée, evocând într-o scrisoare ”foarte simplă şi clasică”, ”o nouă eră care se deschide”, potrivit cotidianului francez Le Parisien.

Fostul premier francez se retrage departe de viaţa politică, faţă de care intenţionează să ”facă un pas înapoi.”.

”Mă voi întoarce în Pirineii mei”, afirmă Castex.

Castex va realiza transferul de putere cu noul şef al Guvernului, Borne urmând să alcătuiască de comun acord cu şeful statului executivul până la alegerile legislative din iunie anul viitor. Rezultatul alegerilor poate determina o schimbare la nivelul executivului.
 

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile