Luptele din Ucraina continuă şi după intrarea în vigoare a armistiţiului unilateral

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Militar ucrainean. FOTO: Reuters

Luptele dintre armată şi insurgenţii proruşi continuau, sâmbătă, în Ucraina, în pofida intrării în vigoare a unei încetări a focului decretate unilateral de Kiev pentru lansarea unui plan de pace ale cărui condiţii sunt "irealiste", potrivit conducerii de la Kremlin, relatează AFP.

Ucraina a denunţat, sâmbătă, un atac al forţelor separatiste împotriva unor grăniceri în regiunea Doneţk, un bastion al rebelilor, şi a adăugat că militarii săi au răspuns unui al doilea atac care a avut loc câteva minute mai târziu în apropierea unui alt post de frontieră. Potrivit Serviciilor de Grăniceri, nouă persoane au fost rănite.

Un purtător de cuvânt al operaţiunilor militare ucrainene a confirmat faptul că un al doilea atac a avut loc în apropiere de Slaviansk. Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al republicii autoproclamate Doneţk a afirmat la rândul său că Slavianskul a fost vizat de un atac al trupelor ucrainene.

„Planul de pace al domnului Poroşenko nu trebuie să aibă un caracter de ultimatum pentru insurgenţi", a afirmat Vladimir Putin.

„Planul propus, dacă nu este urmat de eforturi concrete în vederea deschiderii unui dialog, nu va fi nici viabil şi nici realist”, a adăugat liderul de la Moscova, însă precizează că susţine principiul încetării focului.

„Planul este utopic, nu are nimic de-a face cu realitatea, nu ia în considerare voinţa poporului din regiunea Donbas exprimată într-un referendum. Prin urmare, a rezolva acest conflict prin mijloace paşnice nu pare a fi un lucru posibil potrivit acestui plan”, a afirmat Pavel Gubarev, guvernatorul separatist al regiunii Donbas.

Decizia unilaterală, intrată în vigoare vineri, la ora locală 22.00, trebuie să le permită rebelilor să depună armele şi să pregătească un plan de pace, care ar prevedea, în special, crearea unei zone-tampon de zece kilometri la frontiera dintre Ucraina şi Rusia.

Armistiţiul urmează să expire la 27 iunie, zi în care Ucraina va semna ultimul capitol al Acordului de asociere cu Uniunea Europeană.

Rebelii care au lansat atacurile din ultimele 24 de ore susţin că au reacţionat la ofensiva armatei ucrainene, acuzând-o că a încălcat armistiţiul anunţat de autorităţile centrale.

[<a href="//storify.com/Alinavasile123/ucraina-poro-enko-vladimir-putin" target="_blank">View the story "Ucraina - Poroşenko- Vladimir Putin " on Storify</a>]

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție