Lumea „era mai în siguranță” cu Trump la Casa Albă, crede fostul premier britanic Liz Truss

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier conservator britanic Liz Truss a declarat că este încrezătoare că fostul preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump, va câştiga alegerile prezidenţiale din SUA, apreciind totodată că, în timpul mandatului acestuia, „lumea era mai sigură”, relatează EFE.

Lizz Truss FOTO Getty Images

Într-un interviu acordat marţi postului public de televiziune BBC, fostul şef al executivului britanic, care a rezistat la Downing Street doar 49 de zile, consideră că lumea este acum „în pragul unui conflict foarte, foarte grav” și că este nevoie de „o Americă mai puternică ca oricând".

În cartea sa „Ten Years To Save The West" (Zece ani pentru a salva Occidentul), fostul lider conservator nu face economie de laude la adresa lui Trump şi afirmă că are încredere că el va câştiga scrutinul prezidenţial american din noiembrie.

„Cred că avem nevoie de o America puternică. Este mai important ca oricând. Cred că suntem în pragul unui conflict foarte, foarte grav", a apreciat fosta şefă a executivului britanic.

Fostul premier, care a vorbit recent la o conferință pro-Trump în SUA, a declarat că „adversarii Occidentului se tem mai mult de președinția Trump" decât de democrații sub conducerea lui Joe Biden.

Truss a subliniat în interviul pentru BBC că Trump a fost mai agresiv față de Iran și China. De asemenea, ea a lăudat sprijinul lui Trump pentru Ucraina, aprobând vânzarea de rachete antitanc Javelin, în pofida încercărilor recente ale aliaților săi republicani de a bloca ajutorul militar pentru această țară.

„Nu spun că sunt de acord cu absolut tot ce a spus el”, a spus ea, adâugând însă că, în opinia ei, sub „Donald Trump, când era președinte al Statelor Unite, lumea era mai sigură”.

Truss, care i-a succedat fostului lider conservator Boris Johnson, a fost nevoită să demisioneze după ce a prezentat un plan fiscal controversat - cu o reducere masivă a impozitelor - care a dat peste cap pieţele şi a dus la deprecierea lirei sterline ca urmare a îndoielilor cu privire la finanţarea datoriei naţionale.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate