Luarea de ostatici din Dresda: Atacatorul a murit în urma intervenției poliției

0
Publicat:

Autorul luării de ostatici care a avut loc sâmbătă dimineaţa într-o galerie comercială din Dresda, oraș din estul Germaniei, a murit în timpul intervenţiei poliţiei, relatează agențiile de presă AFP şi DPA, potrivit Agerpres.

Membri ai unei unități speciale a poliției germane intervenind la Dresda FOTO EPA-EFE

„Luarea de ostatici din Dresda s-a încheiat, nu mai există situaţia de pericol”, a anunţat poliţia germană într-un mesaj publicat pe Twitter.

„În timpul asaltului şi eliberării ostaticilor, bărbatul de 40 de ani a suferit răni incompatibile cu viaţa”, a precizat ulterior poliţia într-un comunicat preluat de presa internațională.

Poliţia a precizat că a luat în custodie două persoane „fără răni vizibile”, dar nu a oferit mai multe detalii despre suspect.

Măsurile de securitate puse în aplicare în centrul oraşului Dresda, capitala regională a landului federal Saxonia, au fost ridicate.

Poliţia germană a anunţat cu puţin timp înainte de orele locale 13.00 (11.00 GMT) că este „în contact” cu suspectul prin intermediul unor grupuri de intervenţie şi de „negociere” prezente la faţa locului.

Mai multe instituții de presă din Germania, printre care cotidianul „Bild”, relatau că un bărbat înarmat cu un pistol s-a refugiat într-un magazin dintr-o galerie comercială, după ce încercase înainte să pătrundă în sediul unui post de radio din oraş. Atacatorul ar fi tras mai multe focuri de armă asupra uşii de la intrare în clădirea postului de radio, fără a reuşi să o deschidă.

În vârstă de 40 de ani, atacatorul și-ar fi ucis mama înainte de a încerca să pătrundă în sediul postului de radio şi ulterior să se refugieze în centrul comercial, potrivit „Bild”.

Galeria comercială şi Târgul de Crăciun din apropiere, unul dintre cele mai celebre din Germania, au fost închise din motive de securitate.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG