Luare de ostatici într-un oraş din nordul Franţei. Ostaticii au fost eliberaţi, unul dintre atacatori a fost ucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un atacator a fost ucis, marţi, în urma unei luări de ostatici în oraşul Roubaix, din nordul Franţei, potrivit Le Figaro. Surse din cadrul poliţiei locale au declarat că incidentul nu are legătură cu atacurile teroriste de la Paris.

UPDATE Autorităţile franceze au oferit o imagine mai clară asupra incidentului de marţi seara, din oraşul Roubaix, transmite Mediafax, citând varianta online a cotidianului „Le Point”

Astfel, Parchetul General al Franţei a transmis într-un comunicat că patru indivizi armaţi cu mitraliere au luat ostatici un director de bancă şi familia acestuia. Luarea de ostatici a avut loc după ce atacatorii au încercat să jefuiască un magazin de bijuterii din Roubaix, iar tentativa a fost dejucată de forţele de ordine.

După ce doi ostatici au reuşit să scape din imobil, poliţia franceză a intervenit în forţă, iar unul dintre atacatori a fost ucis în urma schimbului de focuri care a urmat. Niciunul dintre ostatici nu a fost rănit în urma intervenţiei, se precizează în comunicat.

Surse din cadrul poliţiei locale informează că un alt atacator a fost reţinut de poliţie, însă ceilalţi doi agresori ar fi reuşit să scape. Aceste informaţii nu au fost confirmate oficial.

UPDATE Criza ostaticilor de la Roubaix a luat sfârşit, conform prefecturii departamentului Nord, în care se află oraşul, citată de „Le Figaro”.

Oficialii au anunţat că unul dintre atacatori a fost ucis de către forţele de ordine, iar toţi ostaticii se află în siguranţă. Nu există o confirmare oficială privind existenţa unor eventuali răniţi printre ostatici.

UPDATE  Doi ostatici au reuşit să fugă din clădirea ocupată de indivizi înarmaţi, în oraşul francez Roubaix, alte două persoane fiind sechestrate în continuare, anunţă surse citate de Le Figaro.

UPDATE Luarea de ostatici din oraşul francez Roubaix nu are legătură cu atacurile teroriste de la Paris, anunţă surse din cadrul poliţiei, confirmând că este o tentativă de jaf, relatează „Le Figaro”.

"Potrivit concluziilor preliminare, nu este vorba de un act terorist, ci de o tentativă de jaf", a declarat un oficial din cadrul poliţiei locale.

UPDATE  „Autorii au încercat să efectueze o spargere, apoi au luat ostatici", a comunicat Primăria locală, transmite Mediafax.

Conform unor surse, luarea de ostatici are loc la o bancă. Alte surse susţin că este vizată o staţie de alimentare cu carburanţi.

UPDATE Potrivit Le Monde, varianta electronică, ar fi vorba de infractori care au încercat să dea o spargere, dar au fost surpinşi în timpul acestei acţiuni. De asemenea, potrivit unor surse din serviciile de securitate franceze, o unitate RAID (unitate antiteroristă) este la faţa locului.

 Potrivit unor surse din cadrul serviciilor de securitate, indivizi înarmaţi au luat mai mulţi ostatici într-o clădire din orăşelul francez Roubaix, situat la frontiera cu Belgia.

„O intervenţie e în curs în cazul luării de ostatici. Au avut loc schimburi de focuri, iar cartierul este blocat“, susţine o sursă din serviciile de securitate.

„Un director de bancă şi mai mulţi dintre apropiaţii săi au fost luaţi ostatici“, mai arată sursa. De asemenea, se pare că mai multe persoane ar fi rănite. 

Potrivit  Primăriei din Roubaix, luarea de ostatici ar fi opera mai multor oameni înarmaţi. Comisariatul de poliţie din Roubaix şi serviciile de securitate locale au confirmat că e vorba de o operaţiune de anvergură pe strada Van Gogh.

Mai multe pentru tine:
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea