Luare de ostatici într-o biserică din nordul Franţei: trei morţi şi un grav rănit. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două persoane neidentificate au luat ostatici într-o biserică din Saint-Etienne-du-Rouvray, în departamentul Seine-Maritime (Normandia), în nordul Franţei. Atacatorii au fost neutralizaţi imediat de forţele de ordine, iar preotul bisericii a fost înjunghiat în gât şi a murit, potrivit „Le Figaro“. Atacul a fost revendicat de organizaţia teroristă Statul Islamic.

Potrivit primelor informaţii, două persoane au luat ostatici, la ora locală 09.45 (10.45 ora României), un preot, două călugăriţe şi doi credincioşi.

Agresorii aveau arme albe.

Potrivit publicaţiei „Derniere Nouvelle D'Alsace“, Brigada Rapidă de Intervenţie (BRI) din Rouen, de unde este originar preşedintele francez Francois Hollande, a fost trimisă imediat la biserică, iar cartierul în care este situat lăcaşul de cult a fost închis.

Aproximativ zece focuri de armă au fost auzite la biserica din nordul Franţei, potrivit France 3. Forţele de ordine au intervenit în jurul orei locale 11.00 (12.00 ora României).

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Interne, citat de „Le Figaro“, a anunţat că cei doi atacatori au fost „neutralizaţi“, iar preotul bisericii a fost ucis cu o armă albă.

Potrivit „Le Parisien“, atacatorii l-au înjunghiat în gât cu un cuţit pe preot, care a murit, înainte de a fi la rândul lor ucişi de forţele de ordine.

„La un moment dat cei doi atacatori au ieşit din biserică şi atunci au fost ucişi de forţa de elită BRI“, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Pierre-Henry Brandet, pentru postul de radio France Info.

Preotul asasinat în timpul slujbei se numea Jacques Hamel şi avea 84 de ani. El era preot în această parohie de 20 de ani şi asigura permanenţa în luna iulie.

Potrivit unei surse poliţieneşti, o persoană a fost supusă la rândul ei unei tentative de a i se tăia gâtul, iar în prezent se zbate între viaţă şi moarte.

Autorii luării de ostatici ar fi strigat „Allahu Akbar“ şi „Daesh“, acronimul în limba franceză al organizaţiei teroriste Statul Islamic, la intrarea în lăcaşul de cult, mai transmite „Le Parisien“.

Potrivit unei surse apropiate anchetei, citată de „Le Point“, cei doi atacatori purtau „barbă“.

Parchetul antiterorism a deschis o anchetă.

Francois Hollande denunţă un „atentat abject“

„Abjectul atentat“ de la Saint-Etienne-du-Rouvray a fost comis de „doi terorişti care se revendică“ a face parte din Statul Islamic , a declarat marţi preşedintele francez Francois Hollande, care s-a deplasat în localitatea unde s-a produs incidentul, potrivit „Le Figaro“

„Trebuie să continuăm războiul împotriva Statului Islamic prin toate mijloacele“, a adăugat Fransois Hollande, însoţit la Saint-Etienne-du-Rouvray de ministrul de Interne Bernard Cazeneuve şi preşedintele Consiliului regional al Normandiei, Hervé Morin.

„Mă gândesc la toţi catolicii din Franţa“, a subliniat Hollande, precizând că va primi miercuri, la Elysee, reprezentanţi ai tuturor cultelor.

„Vom face un front comun“ în faţa acestui „atac barbar“, a dat asigurări la rândul său premierul francez  Manuel Valls, după luarea de ostatici de la Saint-Etienne-du-Rouvray.

„Oroare după atacul barbar dintr-o biserică din (departamentul) Seine-Maritime. Întreaga Franţă şi toţi catolicii sunt răniţi. Vom face front comun“, a postat prim-ministrul francez pe contul său de Twitter.

„Îngrozitor. Se face tot posibilul pentru a declanşa un război religios“, a postat la rândul său pe Twitter Jean-Pierre Raffarin, un fost prim-ministru conservator care conduce în prezent Comisia de Afaceri Externe a Senatului.

Primele informaţii despre atacatori

Cei doi atacatori de la biserica din Saint-Etienne-du-Rouvray erau cunoscuţi forţelor de ordine „pentru infracţiuni şi radicalizare“, a declarat o sursă din cadrul poliţiei pentru portalul 20 Minutes, transmite news.ro.

Cei doi locuiau în zonă.

Potrivit postului M6, cel puţin unul dintre ei avea o fişă S, specifică persoanelor suspectate de islamism.

El a fost condamnat anul trecut la un an de închisoare, după ce a încercat să ajungă în Siria, relatează Itele. Bărbatul a fost eliberat în luna martie şi purta brăţară electronică.

Informaţia nu a fost confirmată oficial deocamdată.

Papa Francisc, îndurerat

„Papa a fost informat şi împărtăşeşte durerea şi groaza, condamnând în cel mai dramatic mod orice formă de ură şi rugându-se pentru cei afectaţi“, a declarat reprezentantul Sfântului Scaun, Federico Lombardi.

„Suntem cu atât mai afectaţi cu cât acest act îngrozitor de violenţă, cu uciderea barbară a unui preot şi implicarea enoriaşilor, a avut loc într-o biserică, un loc sacru ce reprezintă iubirea lui Dumnezeu“, a adăugat el, potrivit news.ro, care citează „Daily Express“.

Papa urmează să înceapă miercuri o vizită în Polonia cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului.

Ameninţarea cu un atac asupra unui loc de cult creştin a planat în ultimele luni în Franţa, după un plan de atentat eşuat, în aprilie 2015, vizând o biserică catolică din Villejuif (Val-de-Marne).

Un student algerian în vârstă de 24 de ani, Sid Ahmed Ghlam, este suspectat că a vrut să atace biserica - şi poate şi alte lăcaşuri de cult catolice din regiunea pariziană - şi că a ucis o profesoară de fitness, Aurélie Châtelain. Bărbatul a fost arestat înainte să îşi ducă planul la îndeplinire.

Această luare de ostatici are loc la 12 zile după atacul cu un camion, în seara lui 14 iulie, pe Promenade des Anglais, la Nisa, soldat cu 84 de morţi şi 308 răniţi, un atentat revendicat de Statul Islamic.

Atacul a fost revendicat de Statul Islamic

Gruparea teroristă care ocupă vaste teritorii din Siria şi din Irak a anunţat într-un comunicat publicat de agenţia Amaq, apropiată ei, că cei doi autori ai luării de ostatici erau „soldaţi“ jihadişti.

Statul Islamic vizează cu regularitate - în propaganda şi comunicatele de revendicare - lideri „cruciaţi“ europeni şi „Regatul Crucii“ - o expresie pe care o foloseşte pentru a desemna Europa.

Slujbă în arabă

O călugăriţă, care a reuşit să fugă din biserica atacată de jihadişti şi care a dat alarma, a povestit că atacatorii au oficiat o slujbă în arabă în lăcaşul de cult, pe care au filmat-o, relatează BFMTV, citat de news.ro.

„ S-au înregistrat. Au făcut un fel de slujbă în jurul altarului, în arabă. Toată lumea striga: «Opriţi-vă, nu vă daţi seama ce faceţi! Opriţi-v㻓, a povestit călugăriţa, care a reuşit să fugă atunci când cei doi suspecţi de jihadism l-au atacat pe preot.

„Am reacţionat în momentul în care l-au atacat pe Jacques (Hamel - n. red.), pe care l-au îngenuncheat, nu au reuşit să îl facă să cadă. Atunci am fugit şi am ieşit repede. Ei (atacatorii - n. red.) erau ocupaţi să îl înjunghie, nu m-au văzut ieşind“, a adăugat femeia.

Biserica din Saint-Etienne-du-Rouvray se afla pe lista cu ţinte a studentului Sid Ahmed Ghlam.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră