Londra: Sute de mii de britanici au cerut un nou referendum privind ieşirea din UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Manifestaţie anti-Brexit la Londra FOTO EPA-EFE

Primarul Londrei Sadiq Khan a participat sâmbătă la o manifestaţie prin care sute de mii de persoane au cerut un al doilea referendum cu privire la Brexit, relatează The Associated Press.

Khan a catalogat manifestaţia drept un „marş al viitorului“ tinerilor britanici, inclusiv al celor prea tineri să voteze în referendumul pe tema apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană (UE) în iunie 2016, când susţinătorii brexitului au obţinut o victorie cu 52% din voturile exprimate.

Potrivit organizatorilor, circa 670.000 de persoane au participat la acest marş.

Primarul laburist, în opoziţie, şi-a exprimat deja în mod public susţinerea faţă de organizarea unui nou referendum, prin care britanicii să spună dacă acceptă acordul premierului conservator Theresa May sau vor să rămână în UE.

„Ceea ce este clar este clar că singurele opţiuni puse în prezent pe masă de premier sunt un acord prost cu privire la Brexit sau niciun acord. Este la un milion de mile distanţă de ceea ce s-a promis acum doi ani şi jumătate“, a declarat el pentru BBC.

Zeci de mii de pesoane s-au adunat în centrul Londrei, cerând un nou referendum pe tema plecării Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Organizatorii vor ca publicul să aibă ultimul cuvânt asupra acordului cu privire la Brexit al Guvernului britanic cu Uniunea, subliniind că au apărut noi date despre preţul şi complexitatea ieşirii Marii Britanii din blocul european, după ce britanicii au votat în favoarea Brexitului în 2016.

Premierul Theresa May a exclus organizarea vreunui nou referendum cu privire la acest subiect.

Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie, însă negocierile s-au împotmolit, mai ales pe tema frontierei irlandeze.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG