Londra pregăteşte planurile de intervenţie pentru o posibilă acţiune militară în Siria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Londra pregăteşte planuri pentru intervenţie militară ca răspuns la atacul cu arme chimice din Siria, anunţă Downing Street, citat de BBC. Premierul britanic ar putea chema parlamentarii din vacanţă, după ce se va întoarce la reşedinţa oficială marţi după-amiază.

Parlamentarii britanici au cerut să fie consultaţi înainte ca orice acţiune militară să fie întreprinsă.

Şeful Executivului de la Londra va prezida, miercuri, o întâlnire a Consiliul Naţional de Securitate, care reuneşte mai-marii serviciilor de informaţii şi ai armatei, dar şi miniştri. În cadrul reuniunii, se vor discuta posibilele scenarii privind situaţia din Siria.

Deşi Camera Comunelor a votat pentru o intervenţie militară în Irak în 2003 şi în Libia în 2011, Guvernul britanic nu este obligat să obţină aprobarea Parlamentului pentru a se angaja la o intervenţie militară în Siria. Premierul este cel care are ultimul cuvânt când vine vorba de activarea trupelor britanice în conflicte.

Luni, şeful diplomaţiei britanice, William Hague, a spus că este „posibil” să se răspundă folosirii de arme chimice în Siria „fără un consens în cadrul Consiliului de Securitate al ONU”. Hague a apreciat că este posibil să se acţioneze din motive „umanitare”.

Mai multe pentru tine:
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%