Londra îşi schimbă identitatea în onoarea Reginei Elisabeta a II-a

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Big Ben, celebrul orologiu din Parlamentul britanic, ar putea să îşi schimbe în curând denumirea în "Turnul Elizabeth", cu ocazia jubileului de diamant al reginei Elizabeth a II-a.

Până sâmbătă, 331 de membri ai Parlamentului britanic, inclusiv premierul David Cameron, au semnat o petiţie pentru a aduce acest omagiu reginei Elizabeth a II-a, pentru a marca împlinirea a 60 de ani de domnie ai acesteia.

Această schimbare de denumire reaminteşte de cea operată în onoarea reginei Victoria - primul monarh britanic care a sărbătorit 60 de ani de domnie, în 1897 -, prin care celebrul turn de la extremitatea Parlamentului din Londra a fost redenumit.

"Faptul că atât de mulţi deputaţi susţin acest demers, în semn de omagiu adus reginei Elizabeth a II-a, este o veste importantă. Sper că această idee îşi va urma de acum cursul", a declarat premierul David Cameron.

Oficial, turnul înalt de 96 de metri se numeşte "Turnul Orologiului", dar este cunoscut mai mult sub denumirea de "Big Ben", după sunetul produs de uriaşul clopot al său, care marchează printr-un semnal sonor ora exactă în centrul Londrei.

Parlamentul britanic va examina această petiţie la sfârşitul lunii iunie şi va aproba probabil noul nume al lui "Big Ben", afirmă jurnaliştii de la Daily Mail.

Jubileul de diamant al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii - împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron - este sărbătorit, până în iunie, cu fastul propriu casei regale de Windsor, dar şi cu consideraţie în contextul acestei perioade de austeritate, conform mediafax.

Principalele momente festive vor avea loc de sâmbătă, 2 iunie, data încoronării reginei, timp de patru zile. În prima zi va avea loc derby-ul Epsom, singurul în care caii reginei nu au fost premiaţi până în prezent. Duminică, va avea loc "big lunch" (marele prânz n.r.), când milioane de oameni vor fi în parcuri, pub-uri şi pe străzile regatului. În aceeaşi zi, circa 1.000 de ambarcaţiuni vor oferi pe Tamisa un spectacol grandios, ce nu a mai avut loc de pe vremea regelui Charles al II-lea, din secolul al XVII-lea.

În ziua următoare, 2012 felinare vor fi aprinse succesiv, de la Tonga, din Pacific, până la Londra. Pe acesta din urmă îl va aprinde chiar regina, pe bulevardul Mall ce va fi decorat cu steagurile Regatului Unit. În seara acestei zile, va avea loc şi un concert extraordinar în faţa palatului Buckingham, la care vor participa nume sonore din industria muzicală, precum Paul McCartney, Tom Jones, JLS, Robbie Williams, Kylie Minogue, Annie Lennox, Alfie Boe, Jessie J, Shirley Bassey, Cliff Richard şi Ed Sheeran.

Mai multe pentru tine:
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!