LIVE VIDEO Ucraina se află „în pragul războiului civil“, avertizează fostul preşedinte Leonid Kravciuk. Protestele continuă şi după demisia premierului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primul preşedinte al Ucrainei independente, Leonid Kravciuk, a subliniat în faţa membrilor Parlamentului, miercuri, că ţara se află „în pragul războiului civil“, invitând deputaţii să se implice în vederea unei ieşiri din criză, relatează AFP.

„Lumea întreagă îşi dă seama şi Ucraina îşi dă seama că ţara se află în pragul războiului civil", a declarat Kravciuk, presedinte în perioada 1991-1994, indemnând deputaţii să creeze "un plan se soluţionare a conflictului".

„"Aceasta este o revoluţie. Este o situaţie dramatică şi este necesar să acţionăm cu cea mai mare responsabilitate", a adăugat el.

Şedinţa a fost întreruptă până la ora 12.00 GMT (14.00, ora României).

Leonid Kravciuk a vorbit în deschiderea unei noi şedinţe consacrate ieşirii din criza care afectează Ucraina de peste două luni, printr-o mişcare de contestare care a devenit violentă începând de la mijlocul lui ianuarie, când au avut loc confruntări, la Kiev, soldate cu trei morţi, potrivit unui bilanţ oficial.

Ceilalţi doi foşti preşedinţi, Leonid Kucima şi Viktor Iuşcenko, au fost şi ei prezenţi la şedinţă.

În prima zi a acestei sesiuni extraordinare a Parlamentului, marţi, deputaţii au adoptat un text prin care abrogă legile privind reprimarea manifestaţiilor, a căror adoptare, la 16 ianuarie, a contribuit la radicalizarea mişcării de contestare.


Live streaming video by Ustream
Parlamentarii urmează să abordeze miercuri o problemă mai sensibilă, şi anume amnistierea manifestanţilor arestaţi în cursul unor confruntări cu poliţia. Formaţiunea aflată la putere, Partidul Regiunilor, cere, în schimb, încetarea ocupării centrului Kievului şi a administraţiilor locale din jumătate dintre regiuni.

Tensiunea a scăzut în stradă, în ultimele zile, însă o parte a capitalei este blocată de către contestatari, dintre care unii poartă căşti, cagule şi sunt înarmaţi cu bâte de baseball.

Şeful interimar al Guvernului ucrainean anunţă continuarea dialogului putere-opoziţie

 Puterea ucraineană şi opoziţia continuă "dialogul" în vederea ieşirii din criză, a declarat miercuri la Kiev şeful interimar al Guvernului, vicepremierul Sergii Arbuzov, la o zi după demisia Executivului, în urma a două luni de contestare, relatează AFP.

"Opoziţia şi puterea continuă dialogul în vederea ieşirii din criză (...). Guvernul, în ceea ce-l priveşte, este pregătit să asigure condiţiile necesare stabilizării naţionale", a declarat Arbuzov.

El conduce cu titlu interimar Guvernul care gestionează de-acum afacerile curente şi care s-a reunit pentru prima dată după demisia de marţi a fostului premier Mikola Azarov, care a antrenat demisia întregului Cabinet.

Merkel şi Obama îndeamnă puterea să asculte vocea poporului

Cancelarul german Angela Merkel a declarat miercuri că persoanele care manifestează alături de opoziţie, în Ucraina, apără valorile europene şi trebuie "să fie auzite", relatează AFP.

"Multe persoane au arătat, prin manifestaţiile lor curajoase, începând de la summitul european al Parteneraitului Estic, la sfârşitul lui noiembrie, la Vilnius, că nu vor să întoarcă spatele Uniunii Europene. Din contră, ele luptă pentru aceleaşi valori care ne animă în cadrul UE şi ele trebuie să fie auzite", a declarat Merkel într-un discurs de politică generală susţinut în faţa membrilor Bundestagului.

Şi preşedintele american Barack Obama a afirmat marţi, în discursul său despre starea Uniunii, că poporul ucrainean are puterea să de a-şi decide viitorul, în această ţară care a devenit scena unei mişcări de contestare proeuropeană, relatează AFP.

"În cazul Ucrainei, noi apărăm principiul, potrivit căruia, poporul are dreptul să se exprime liber şi paşnic, să-şi spună cuvântul în alegerea viitorului său", a declarat Obama în faţa Congresului.


 

Mai multe pentru tine:
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!