Lituania va construi un gard la frontiera cu Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lituania va construi un gard la frontiera cu exclava rusă Kaliningrad, puternic militarizată, a anunţat luni ministrul de interne, Eimutis Misiunas, urmând modelul norvegian.

„Motivele acestei decizii sunt atât economice — stoparea contrabandei—, cât şi geopolitice — întărirea frontierei externe a Uniunii Europene“, a declarat oficialul lituanian pentru France Presse. 

Ridicarea gardului, care se va întinde pe circa 135 km şi va avea o înălţime de 2 metri, va începe în primăvară şi va fi încheiată înainte de sfârşitul anului.

„Gardul nu va opri tancurile, dar va fi astfel construit încât escaladarea lui să fie dificilă“, a explicat ministrul. Potrivit acestuia, noua construcţie ar putea împiedica „provocări“ la frontieră. 

Costurile vor fi asumate în mare parte de Uniunea Europeană, care va contribui cu 25 milioane de euro, restul de 3,6 milioane revenind părţii lituaniene. 

„Până în prezent, frontiera de stat între Lituania şi regiunea Kaliningrad a fost delimitată prin semne speciale şi o linie de control lată de 13 de metri“ potrivit site-ului  Lietuvos Zinios.  

Potrivit portalului lituanian, gardul nu va deveni un „ zid chinezesc“, ci va servi în special pentru a preveni contrabanda. Ministerul de Interne vrea să lanseze o licitaţie pentru construcţia gardului, care va începe atunci când vremea va permite.

Frontiera terestră a Lituaniei cu regiunea Kaliningrad, are o lungime de 255 de km.  Vilniusul a decis să urmeze exemplul  Norvegiei  care a lansat în luna octombrie construcţia unui gard de-a lungul graniţei sale cu Rusia.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?