Lituania a ridicat interdicţia privind transportul feroviar al produselor ruseşti către Kaliningrad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vagoane de marfă în Kaliningrad

Lituania a ridicat interdicţiile impuse în cursul lunii iunie privind tranzitul oţelului şi a altor metale feroase către Kaliningrad, impuse în temeiul sancţiunilor UE.

Kaliningrad se află la Marea Baltică, iar legătura feroviară cu Rusia pentru pasageri şi marfă trece prin teritoritoriul Lituaniei. Măsura luată de Lituania în luna iunie stârnise proteste, iar Moscova ameninţase cu o retaliere rapidă. 

Uniunea Europeană a declarat săptămâna trecută că interdicţia de tranzit a afectat doar drumurile, nu şi calea ferată, tranzitul şi, prin urmare, Lituania ar trebui să permită Rusiei să livreze beton, lemn şi alcool pe teritoriul UE către Kaliningrad, transmite BBC.

Agenţia de presă rusă Tass a citat un oficial guvernamental din Kaliningrad care a transmis că 60 de vagoane de ciment vor fi expediate în curând pe teritoriul rus.

Rusia a anexat Kaliningradul după al Doilea Război Mondial în 1945 şi aproximativ un milion de oameni trăiesc acolo.

Pentru aprovizionare, Kaliningrad a fost foarte dependent de rutele de tranzit prin Lituania. Dar luna trecută, Lituania a început să pună în aplicare sancţiunile UE asupra anumitor bunuri ruseşti - inclusiv materiale de construcţie - ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina. prin această interdicţie, mărfurile nu ar fi putut tranzita pe teritoriul lituanian spre Kaliningrad. Acest lucru a înfuriat Moscova, iar şeful consiliului de securitate rus Nikolai Patrushev a ameninţat cu „un impact negativ grav asupra populaţiei Lituaniei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"