Lista ţărilor ai căror cetăţeni ar putea avea acces în interiorul UE: printre „respinşi” se numără ruşii şi americanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O listă cu propunerile de ţări ai căror cetăţeni ar putea avea acces în interiorul UE, nu conţine Rusia şi Statele Unite ale Americii, dar include China şi Rwanda, scrie Hotnews.

Statele membre trebuie să decidă asupra unei liste de 15 ţări ai căror călători vor putea intra pe teritoriul UE de la 1 iulie şi din care SUA sunt excluse, dar care include China sub rezerva reciprocităţii, informează AFP citând surse diplomatice.

Lista a fost întocmită vineri seara în cadrul unei reuniuni a ambasadorilor din statele membre UE şi spaţiul Schengen, scrie Hotnews.

Nu toate statele au avut intervenţii, iar capitalele statelor membre au termen până sâmbătă la ora 18:00 GMT să transmită punctul lor de vedere după care preşedinţia croată a UE va decide cum se va proceda, potrivit mai multor surse europene.

Lista propusă conţine 14 ţări (Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay) la care se adaugă China, sub rezerva reciprocităţii, potrivit unei surse diplomatice.

Călători din Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino ar urma să fie de asemenea admişi.

Lista nu include SUA, foarte afectată de pandemia noului coronavirus din punct de vedere al numărului de decese şi de infectări, dar nici Brazilia sau Rusia.

Conform unei surse europene, lista ar urma să fie revizuită la fiecare două săptămâni.

Controlul la frontieră este o competenţă naţională a statelor, iar UE se străduieşte să se coordoneze cât mai bine, în contextul în care libera circulaţie se reia în spaţiul Schengen odată cu ridicarea restricţiilor impuse pentru combaterea noului coronavirus.

Călătoriile neesenţiale în UE au fost interzise de la jumătatea lunii martie, iar măsurile restrictive vor fi ridicate treptat începând cu 1 iulie.

"Cerem să se ajungă la un acord rapid", a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al guvernului spaniol, Maria Jesus Montero.

Propunerea europeană stabileşte mai multe criterii epidemiologice pentru ca o ţară să fie inclusă pe listă, printre care: o rată de noi cazuri de COVID-19 apropiată sau care să nu depăşească 16 cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, dar şi o tendinţă de stabilizare sau scădere a cazurilor de infectare, precum şi aplicarea de măsuri de combatere a pandemiei, precum efectuarea de teste.

Mai multe state membre au considerat "problematică" fiabilitatea datelor epidemiologice furnizate de statele terţe, în special de China.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele