Liderul separatist Carles Puigdemont îşi amână pe marţi intervenţia în Parlamentul Cataloniei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carles Puigdemont FOTO EPA

Preşedintele separatist catalan Carles Puigdemont şi-a amânat pe marţi intervenţia în Parlamentul regional prevăzută iniţial luni, în cursul căreia ar urma să vorbească despre consecinţele referendumului de autodeterminare organizat ilegal, a anunţat vineri Guvernul regional, relatează AFP.

„Preşedintele Puigdemont cere să intervină marţi în Parlament pentru a prezenta o dare de seamă cu privire la situaţia politică actual“, anunţă Guvernul catalan într-un comunicat.

Barcelona face acest anunţ la o zi după ce Curtea Constituţională spaniolă a suspendat sesiunea prevăzută luni a Parlamentului regional catalan.

Separatiştii ar fi urmat să declare independenţa Cataloniei în această sesiune suspendată.

Pe de altă parte, şefii poliţiei catalane şi liderii mişcărilor separatiste catalane audiaţi miercuri la Madrid sub acuzaţia de răzvrătire au ieşit liberi de la tribunal, în contextul în care parchetul nu a cerut să fie plasaţi în detenţie, potrivit unei surse judiciare, relatează AFP.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor