Liderii opoziției ucrainene reacționează după relatările privind discuții secrete cu administrația Trump. Zalujnîi critică dur SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderii opoziției ucrainene au confirmat faptul că au avut discuții cu reprezentanți ai administrației Trump, după cum a relatat publicația Politico, dar aceștia au negat că ar fi participanți la un presupus complot al Casei Albe de a-l îndepărta de la conducerea Ucrainei pe Volodimir Zelenski, relatează The Guardian și Ukrainska Pravda.

Petro Poroșenko a pierdut în fața lui Zelenski în alegerile din 2019 FOTO SHUTTERSTOCK

Atât fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko,  adversarul lui Zelenski în alegerile în 2019, cât și ulia Timoșenko, fostul prim-ministru al Ucrainei, au transmis că sunt împotriva organizării de alegeri în timpul legii marțiale.

Poroșenko a declarat într-o postare pe Facebook că că partidul său lucrează în mod public și transparent cu partenerii americani pentru a menține sprijinul bipartizan pentru Ucraina.

„Ne-am oferit în mod repetat să coordonăm aceste întâlniri cu autoritățile, sugerând chiar să invităm ambasadorul. De asemenea, am declarat în mod repetat public că există o lipsă de comunicare între echipa guvernamentală și administrația SUA, ceea ce reprezintă un risc pentru stat", a menționat fostul președinte ucrainean.

Acesta a subliniat că discuțiile cu reprezentanții americani s-au centrat întotdeauna în jurul a două principii: securitatea în primul rând și apoi pacea prin forță presupunând arme, informații, sancțiuni împotriva Rusiei, sprijin financiar, rezistență democratică (libertate și democrație) și unitatea transatlantică.

„Am mai spus și repetăm că alegerile sunt posibile doar după o încetare a focului și semnarea unui acord de pace cu garanții de securitate pentru Ucraina. După aceea, legea marțială se va încheia, în mod evident, și nu mai târziu de 180 de zile după aceea, în țară trebuie să aibă loc alegeri libere și democratice pentru a asigura voința cetățenilor și încrederea lumii libere”.

La rândul său, Timoșenko a clarificat poziția sa într-o postare pe Facebook.

„Ucraina, așa cum a declarat clar președintele Zelenski, este pregătită pentru negocieri pentru a pune capăt războiului sub conducerea puternică a președintelui Trump. Echipa partidului Batkivșcina poartă discuții cu toți aliații noștri care pot contribui la asigurarea unei păci juste cât mai curând posibil.”

Timoșenko a spus că „organizarea oricăror alegeri în Ucraina este exclusă” până la încheierea războiului.

Politico a relatat că la discuțiile secrete au participat patru membri seniori ai echipei lui Trump, care ar fi spus că președintele Ucrainei ar pierde alegerile.

Luna trecută, Donald Trump l-a catalogat pe Zelenski drept un „dictator fără alegeri” care a făcut „o treabă groaznică” pentru că nu a pus capăt războiului și a afirmat că popularitatea acestuia a scăzut la 4%.

Alți oficiali ai administrației, inclusiv Tulsi Gabbard, directorul de informații naționale din SUA, au susținut în mod eronat că Kievul a anulat alegerile

Conform Constituției Ucrainei, alegerile sunt suspendate atâta timp cât legea marțială este în vigoare. 

Joi, aliatul lui Trump, Elon Musk, a scris pe X: „Ucraina trebuie să organizeze alegeri. Zelenski ar pierde la mare diferență.”

Ce arată sondajele

Sondajele arată însă că Zelenski rămâne cel mai popular politician din Ucraina. Atacurile recente ale lui Trump asupra lui i-au sporit cota de popularitate, care a ajuns la 44% conform institutului de sondare britanic Survation săptămâna aceasta. Poroșenko, un oligarh care a fost ales în 2014, are un sprijin de 10%, în timp ce Timoșenko ar fi susținută de 5,4% dintre ucraineni.

Al doilea cel mai popular candidat potențial este Valerii Zalujnîi, ambasadorul Ucrainei în Marea Britanie, care se află în urma lui Zelenski, cu peste 20 de puncte procentuale. Fost șef al forțelor armate ale Ucrainei, el l-a acuzat joi pe Trump că sabotează unitatea occidentală.

„Vedem că nu doar axa răului și Rusia încearcă să revizuiască ordinea mondială. SUA distrug această ordine”, a spus el, avertizând că NATO va „înceta în curând să mai existe”, pe măsură ce SUA rup angajamentul postbelic față de securitatea europeană.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție