Liderii G7, glume pe seama pozelor la bustul gol ale lui Putin. „Trebuie să ne arătăm pectoralii” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursă foto: captură video Sky News

Liderii G7 s-au amuzat duminică, în timpul unui prânz, pe seama lui Vladimir Putin, care îşi promovează imaginea de bărbat dur. Aceştia au susţinut că poate ar trebui să îşi dea sacourile jos - sau poate mai mult.

Prânzul liderilor G7 a avut loc la castelul Elmau din Bavaria, unde cancelarul Olaf Scholz găzduia summit-ul celor şapte mari economii ale lumii.

Sacourile pe noi sau le dăm jos? Ne putem da jos hainele?” a întrebat Boris Johnson în timp ce se aşeza la masă. 

Liderii din din Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Statele Unite şi Uniunea Europeană au meditat puţin asupra acestei „dileme”, potrivit Sky News. 

Iniţial, premierul Canadei, Justin Trudeau, a sugerat „să aştepte” până vor face poza oficială, iar Boris Johnson a glumit spunând că „trebuie să arătăm că suntem mai duri decât Putin”. 

Ulterior, glumele pe această temă au continuat. 

„Vom avea o expunere la pieptul gol la călărie”, a reacţionat Justin Trudeau făcând în fapt repeferire la sesiunea foto din 2009 a lui Vladimir Putin, în care s-a pozat la bustul gol.

„Echitaţia este cea mai bună”, a spus preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Trebuie să ne arătăm pectoralii”, a mai transmis premierul britanic. 

Înainte de a face fotografia, liderii şi-au dat jos cravatele, dar şi-au păstrat sacourile pe ei. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model