Liberalii români din PE: Vom sesiza Conferinţa Preşedinţilor pe votul la petiţia jurnaliştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delegaţia PNL protestează faţă de ceea ce a numit „încălcarea, fără precedent, a procedurilor de vot" în cazul petiţiei jurnaliştilor români aflată astăzi în dezbaterea Comisia pentru Petiţii a Parlamentului de la Bruxelles.

Dezbatere în Parlamentul European: Vot controversat în cazul petiţiei jurnaliştilor români

Contra-petiţia lui Theodor Stolojan: care sunt imperiile media care au campanii de denigrare 

Şefa delegaţiei liberale Norica Nicolai, prezentă la dezbateri, a criticat dur modul în care PPE a permis înlocuirea membrilor de drept în Comisia PETI cu eurodeputaţi români. "Este jenant că cei mai mulţi membri PPE din comisie au fost înlocuiţi cu eurodeputaţi români, şi anume opt, pentru a vota în favoarea închiderii acestei petiţii.”,  a declarat Norica Nicolai. Ea a precizat că liberalii europeni vor sesiza Conferinţa preşedinţilor în legătură cu aceasta încălcare şi vor cere ca petiţia să fie repusă pe ordinea de zi a Comisiei.

Supărare pe contra petiţia lui Stolojan
 
În timpul dezbaterii din Comisia PETI, Norica Nicolai le-a atras atenţia colegilor săi europarlamentari asupra gravităţii gestului făcut de unul dintre eurodeputaţii români afiliaţi PPE de a transmite acestei comisii stenograme ale unor înregistrări telefonice.
"Vi s-au prezentat o serie de stenograme dintr-un dosar penal. Codul de procedură penală român interzice utilizarea unor probe din dosar până ce cauza nu este judecată. Din păcate, aceste interceptări telefonice în România sunt o practică şi cine va răsfoi presa românească va vedea că este plină de interceptări telefonice şi nimeni nu face referire la legalitatea obţinerii acestor probe. Utilizarea şi scoaterea lor din dosare penale este considerată infracţiune, conform legii penale române", a susţinut  Nicolai în timpul dezbaterilor.

Adina Vălean va cere redeschiderea petiţiei 
 
Coordonatoarea ALDE în Comisia pentru Petiţii, Adina Vălean, susţine că va trimite o scrisoare liderilor partidelor politice reprezentate în PE, cu excepţia celor afiliate PPE, în care va solicita sprijinul în vederea redeschiderii petiţiei jurnaliştilor români. În acelaşi timp, Adina Vălean va interpela în scris Comisia Europeană pentru a cere clarificări referitoare la aplicarea articolului 7 din Tratatul European cu privire la respectarea valorilor comune europene şi la modul în care acest articol s-a aplicat în cazul petiţiei jurnaliştilor români. 

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!