Legislativul şi Executivul european au ajuns la un acord cu privire la proiectul Nord Stream 2

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele membre UE au căzut de acord asupra unui compromis cu Parlamentul European şi Comisia Europeană pentru reglementarea gazoductului Nord Stream 2, construit în prezent între Rusia şi Germania, au declarat miercuri surse din cadrul delegaţiei germane.

Potrivit surselor, operatorul gazoductului se poate aştepta la reglementări suplimentare dar proiectul derulat de un consorţiu condus de grupul rus de stat Gazprom nu este în pericol.

Săptămâna trecută, Rusia a atras atenţia asupra unor noi obstacole în construcţia gazoductului Nord Stream 2, după ce Germania şi Franţa au ajuns la un compromis cu celelalte state membre UE cu privire la revizuirea reglementărilor în domeniul transportului gazelor naturale, revizuire care vizează în special proiectul gazoductului Nord Stream 2.

Potrivit compromisului, directiva europeană cu privire la gazele naturale va fi revizuită pentru a permite Comisiei Europene să exercită o supervizare mai mare asupra conductelor de gaze naturale, inclusiv asupra proiectului Nord Stream 2. Aceasta înseamnă că Uniunea Europeană va putea să impună regulile care guvernează piaţa sa internă a gazelor naturale şi conductelor care provin din ţările non-UE. De asemenea, statele membre vor fi obligate să ceară permisiunea UE atunci când negociază modificarea acordurilor de gaze naturale cu ţările non-UE, în eventualitatea în care regulile UE ar fi afectate.

Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate sub Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcţia a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conducta Nord Stream 2 este preconizată să devină operaţională la finele lui 2019. Costul total al proiectului este estimat la 9,5 miliarde euro. 

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat marţi, la Varşovia, că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru a opri construcţia gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să lege Rusia de Germania, relatează AFP.

Pompeo a subliniat lipsa voinţei de compromis din partea Washingtonului pe această temă, în contextul în care Germania a făcut marţi un gest de apropiere faţă de SUA, promiţând să importe din următorii ani gaz natural lichefiat american şi să construiască infrastructura necesară.

Potrivit secretarului de stat american, gazoductul a cărui construcţie a început anul trecut "trimite bani" spre Rusia făcând rău Europei.

"Deşi acest tip de tranzacţie comportă cu siguranţă un aspect comercial, el comportă un risc enorm pentru securitate", a declarat Pompeo în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul polonez de externe, Jacek Czaputowicz.

"Cred că preşedintele Trump a fost foarte clar asupra faptului că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru ca securitatea europeană să fie pe primul plan în ceea ce priveşte deciziile energetice", a declarat el, întrebat dacă SUA iau în calcul sancţiuni.

Noul gazoduct ar urma să permită dublarea capacităţilor primului Nord Stream, care transportă gaz de pe coasta baltică a Rusiei până în Germania. El este susţinut de Franţa, dar puternic criticat de Olanda şi Polonia.

"Împărtăşim punctul de vedere potrivit căruia proiectul Nord Stream 2 nu serveşte securităţii energetice a Europei, îl considerăm un proiect ratat, chiar prejudiciabil pentru securitatea energetică a continentului", a declarat Jacek Czaputowicz.

Ucraina este în mod special preocupată de faptul că Nord Stream 2 şi conexiunea prevăzută cu Turkstream i-ar putea permite Rusiei să o elimine ca ţară de tranzit, ceea ce ar putea-o expune la noi incursiuni militare ale Moscovei, notează AFP.

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG