Le Monde: Început promiţător al Parchetului European condus de Laura Codruţa Kovesi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Kenzo TRIBOUILLARD / AFP

La un an de la înfiinţare, această nouă structură de investigaţie, condusă de Laura Codruţa Kovesi, a declanşat numeroase anchete şi a permis arestarea preventivă a unui fost ministru croat pentru deturnare de fonduri europene.

În istoria construcţiei europene se va aminti că acesta a fost primul acuzat al noului parchet european. Pe 22 noiembrie 2021, un fost primar al unui orăşel din estul Slovaciei a fost condamnat la trei ani de închisoare şi o interdicţie de cinci ani de ocupare a unei funcţii publice pentru tentativă de delapidare. Sumele implicate nu au fost extrem de mari - 93.000 de euro, nici măcar debursate pentru că actele false au fost depistate la timp - iar cazul a fost foarte simplu: fostul primar a pledat vinovat, scrie publicaţia franceză.

Dar cu această condamnare, ale cărei detalii precum identitatea condamnatului nu pot fi încă dezvăluite, potrivit dreptului slovac, Parchetul European a dovedit că este în sfârşit pe picioare. „A fost un caz foarte simplu, dar cred că vom avea dosare mai complexe care vor fi trimise în instanţă din 2022”, promite Juraj Novocky, procurorul slovac din cadrul acestei instituţii care îşi propune să elimine frauda transfrontalieră în materie de TVA şi fonduri europene în cele douăzeci şi două de ţări UE care au aderat la Parchetul European. De exemplu, el investighează în prezent suspiciuni de corupţie într-un proiect de securitate cibernetică în valoare de 50 de milioane euro, finanţat de UE. O investigaţie care priveşte în mod direct guvernul anterior slovac.

Fosta ministră croată a fondurilor europene, Gabrijela Zalac, în vârstă de 42 de ani, este primul politician membru al unui guvern care a fost plasat în arest preventiv de către Parchetul European pentru suprafacturarea unui program informatic plătit de ministerul său din fondurile UE. Membră a HDZ, partidul conservator aflat la putere, ea se afla încă în închisoare la sfârşitul lunii decembrie.

Ideea înfiinţării unui Parchet european centralizat, care să lupte împotriva fraudei cu fonduri UE, a apărut pentru prima dată în 1997, dar a prins greu contur. Însă, după ani de discuţii alimentate de multiplicarea scandalurilor de corupţie îngropate de instanţele naţionale uneori sub influenţă politică, Parchetul european şi-a început în sfârşit activitatea la 1 iunie 2021. Şefa acestei structuri este o femeie, Laura Codruta Kövesi, în vârstă de 48 de ani, curajoasă magistrată română anticorupţie, cea care a preluat conducerea acestei noi instituţii cu sediul la Luxemburg, notează Le Monde.

”Înconjurată de câte un procuror din fiecare ţară membră a Parchetului, care la rândul lor sunt asistaţi de câte doi procurori din capitalele naţionale, Kövesi, acest adevărat star naţională a luptei anticorupţie din ţara ei de origine şi fostă jucătoare de baschet, aplică la nivel european metodele pentru care este cunoscută în România”, cotidianul parizian.

Ea se arată neînfricată chiar şi cu cei mai puternici. Călătorind la începutul lunii decembrie la Ljubljana, capitala Sloveniei, Kövesi a avertizat guvernul premierului naţionalist, Janez Janša, care a încercat să blocheze demararea acţiunilor sale, blocând timp de câteva luni numirea procurorilor naţionali care trebuiau să o asiste: „ Nu m-am născut ieri, am trăit deja tot felul de atacuri, intimidări şi trucuri pentru a accepta reducerea independenţei sistemului judiciar“, a spus ea în faţa camerelor, înainte de a saluta curajul şi determinarea magistraţilor sloveni, mai notează Le Monde. În cele din urmă Janša i-a numit, la începutul lunii decembrie, pe cei doi procurori aleşi de magistraţii sloveni.

Odată cu această numire, Parchetul European este complet şi poate acţiona în sfârşit cu toţi cei douăzeci şi doi de membri ai săi. Deşi „super-procuror al Europei”, Kövesi nu va putea totuşi ancheta în ţara în care corupţia şi declinul statului de drept sunt cel mai strâns legate: Ungaria. La fel ca autorităţile poloneze, premierul naţionalist maghiar, Viktor Orbán, ale cărui multe rude s-au îmbogăţit în condiţii dubioase în ultimii ani graţie fondurilor europene, refuză categoric să facă parte din această instituţie a justiţiei europene. Nici Danemarca, Irlanda şi Suedia nu participă, subliniază Le Monde.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos