Lavrov şi Cavusoglu s-au înţeles, la Soci, să aprofundeze contactele militare. Când se vor întâlni Putin şi Erdogan?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov şi omologul său turc Mevlut Cavusoglu au căzut de acord vineri, la Soci, asupra aprofundării contactelor militare între ţările lor, inclusiv în spinosul dosar sirian, relatează AFP.

„Putem vorbi cu Rusia despre orice problemă, pozitivă sau negativă, pentru că am reluat dialogul“, s-a felicitat Mevlut Cavusoglu după întâlnirea cu Serghei Lavrov, desfăşurată în marja Adunării Generale a Organizaţiei pentru Cooperare Economică la Marea Neagră şi consacrată reluării relaţiilor ruso-turce după aproximativ şapte luni de criză diplomatică.

„Sperăm că această întâlnire va da imediat tonul normalizării relaţiilor între noi“, a declarat la rândul său Lavrov.

Ministrul rus de Externe a anunţat că a convenit cu omologul său asupra „aprofundării contactelor militare“ şi relansării „grupului de lucru privind combaterea terorismului“, a cărui activitate a fost „îngheţată“ la sfârşitul lui noiembrie 2015, după doborârea unui bombardier rus de către aviaţia turcă la graniţa dintre Turcia şi Siria.

Moscova şi Ankara au divergenţe profunde mai ales în conflictul din Siria, Rusia fiind de partea liderului regimului de la Damasc Bashar al-Assad, iar Turcia de partea unor grupuri de rebeli sirieni. Cu toate acestea, şeful diplomaţiei ruse dă asigurări că cele două ţări sunt pregătite să discute „chiar şi chestiunile cele mai delicate“, inclusiv oprirea accesului unor organizaţii teroriste în teritoriul turc.

Încă de la începutul crizei diplomatice dintre Ankara şi Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin l-a acuzat public pe omologul său turc Recep Tayyip Erdogan că atât el cât şi familia sa profită de pe urma contrabandei cu petrol săvârşite de jihadişti ai grupării Statul Islamic, care a cucerit vaste teritorii în Irak şi în Siria.

Posibilă întâlnire Erdogan-Putin în august

Vladimir Putin şi Recep Tayyip Erdogan au vorbit la telefon miercuri pentru prima oară de la începutul crizei diplomatice. Această discuţie telefonică a avut loc după ce şeful statului turc i-a trimis liderului de la Kremlin o scrisoare în care şi-a prezentat scuze pentru incidentul militar soldat cu moartea unui pilot rus.

Cu această ocazie, Cavusoglu a afirmat că Erdogan ar intenţiona să meargă în august la Soci pentru a se întâlni cu Putin. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov a evocat, în cel mai pesimist caz, o întâlnire Erdogan-Putin în marja summitului G20 prevăzut să aibă loc la începutul lui septembrie în China.

Într-un prim semn de destindere, Vladimir Putin a ordonat ridicarea sancţiunilor în sectorul turistic şi „normalizarea“ relaţiilor comerciale cu Ankara.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”