Laurent Fabius, despre negocierile între palestinieni şi israelieni: Franţa rămâne profund ataşată soluţiei a două state

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Franţa va trebui să-şi asume responsabilităţile în cazul în care negocierile de pace din Orientul Mijlociu nu se soldează cu un succes, a declarat sâmbătă ministrul francez de Externe Laurent Fabius. Totodată,  şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, s-a declarat pledat în favoarea recunoaşterii unui stat palestinian independent, cu Ierusalimul de Est drept capitală, potrivit AFP.

„Franţa este profund ataşată soluţiei a două state”, a declarat Fabius, chestionat de jurnaliştii de AFP în legătură cu poziţia Franţei în privinţa recunoaşterii statului palestinian de către executivul socialist, dat fiind că din ce în ce mai multă presiune este pusă pe puterea de la Paris.

„Va exista un moment, în mod cert: recunoaşterea statului palestinian de către Franţa. Întrebarea este când şi cum? Pentru că trebuie ca această recunoaştere să fie utilă pentru eforturile de depăşire a impasului şi să contribuie la o reglementare definitivă a conflictului”, a subliniat şeful diplomaţiei din Hexagon.

Oficialul francez a punctat faptul că recunoaşterea statului e condiţionată de negocieri „însă dacă negocierea nu are loc, dacă nu se reuşeşte, atunci Franţa ar trebui să-şi asume responsabilitatea”.

Totodată, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a apreciat sâmbătă că este nevoie de un stat palestinian. Reprezentanta instituţiei europene a precizat că va discuta cu fiecare ţară membră a UE cu privire la o posibilă recunoaştere a unui asemenea stat.

Până în prezent opt state membre ale UE au recunoscut Statul Palestina, dintre care cel mai recent Suedia.

Mai multe pentru tine:
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie