La un an de la atacurile de la Charlie Hebdo, Hollande aduce un omagiu forţelor de securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

François Hollande se adresează forţelor de securitate joi deimineaţa - la exact un an de la atacul comis la sediul Charlie Hebdo -, la sediul Prefecturii Poliţiei Parisului, unde aducea, în ianuarie 2015, un omagiu celor trei poliţişti ucişi în atacurile jihadiste, relatează AFP online.

Poliţişti, jandarmi, membri ai unităţilor de elită RAID, GIGN, militari din cadrul Operaţiunii Sentinelle - reprezentând cu toţii forţele angajate împotriva terorismului, reuniţi în curtea Prefecturii de Poliţie - se întâlnesc cu preşedintele Republicii, după un an extrem de sângeros, în care 17 persoane au fost ucise, din 7 şi până pe 9 ianuarie, în atacurile de la sediul revistei de satiră Charlie Hebdo şi de la Hyper Casher, un supermarket cu specific evreiesc, iar 130 de persoane au fost ucise şi alte câteva sute rănite în seria de atacuri din 13 noiembrie.

Şeful statului le aducea un omagiu, pe 13 ianuarie 2015, în faţa sicrielor cu trupurile acestora, celor care au "murit pentru ca noi să putem să trăim liberi", şi anume Clarissa Jean-Philippe, Franck Brinsolaro şi Ahmed Merabet, ucişi de Amedy Coulibaly şi fraţii Chérif şi Saïd Kouachi.

"Ameninţarea există în continuare, în afară şi înăuntru", avertiza el, îndemnând la "intransigenţă faţă de apologia terorismului şi (faţă de) cei care i se livrează".

La un an de atunci, într-un discurs de 20 de minute, François Hollande detaliază proiectul de lege în curs de redactare privind înăsprirea Codului Penal în vederea unei eficientizări a luptei împotriva "crimei organizate" şi "terorismului".

Între dispoziţiile cele mai marcante ale textului - care va fi examinat în februarie în cadrul Consiliului de Miniştri - figurează o flexibilizare a reglementării angajării armate a poliţiştilor - o măsură reclamată de mult timp de către forţele de ordine - şi o extindere a posibilităţilor controalelor şi percheziţiilor pe timpul nopţii.

- "Disfuncţionalităţi" în domeniul securităţii la Charlie Hebdo?

Acest tip de măsuri urmează să permită "consolidarea în mod peren a instrumentelor şi mijloacelor puse la dispoziţia autorităţilor administrative şi judiciare" în afara cadrului temporar al stării de urgenţă instaurate după atacurile din 13 noiembrie.

Şeful Guvernului Manuel Valls, miniştrii Bernard Cazeneuve (Interne) şi Jean-Yves Le Drian (Apărare) asistă la eveniment, dar şi preşedinţii Adunării Naţionale (Camera inferioară a Parlamentului francez) şi Senatului şi alţi parlamentari şi aleşi.

Familiile poliţiştilor ucişi în ianuarie sunt prezente, cu excepţia celei a lui Clarissa Jean-Philippe, care va asista sâmbătă, în prezenţa lui François Hollande, la dezvăluirea unei plăci comemorative la Montrouge, unde tânăra poliţistă a fost împuşcată mortal pe 8 ianuarie.

Preşedintele Republicii a dezvelit deja, marţi, trei plăci dedicate memoriei victimelor de la Charlie Hebdo şi de la Hyper Cacher, la Poarta Vincennes.

O plângere împotriva unui autor necunoscut - depusă luni de văduva lui Franck Brinsolaro, garda de corp a directorului Charlie Hebdo - denunţă lacune în cadrul măsurilor de securitate menite să asigure protecţia revistei satirice.

"Pentru mine, Franck a fost sacrificat. El vedea disfuncţionalităţile, regreta lipsa securităţii în sedii, spunea că era o sită şi că era imposibil să-ţi faci corect meseria în aceste condiţii", a acuzat Ingrid Brinsolaro la RTL.

Alte iniţiative au loc joi. Ministrul Educaţiei Najat Vallaud-Belkacem urma să viziteze dimineaţa un colegiu parizian, pentru a participa la o lecţie de educaţie morală şi civică susţinută de către o avocată, la clasa a treia.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor