Kremlinul promite un „răspuns adecvat'“ dacă SUA permite ca Ucraina să atace Rusia cu rachete cu rază lungă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Kremlinul a afirmat miercuri că Rusia va da ceea ce a numit drept un "răspuns adecvat" în cazul în care SUA permit Ucrainei să atace în profunzime teritoriul rus cu rachete ATACMS, cu rază lungă de acţiune, relatează Reuters şi AFP.

Dmitri Pescov. purtătorul de cuvând al Kremlinului/ FOTO:Profimedia

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, Washingtonul pare să fi luat deja o decizie în acest sens.

"Orice decizie de acest gen luată de Occident (...) este dovada suplimentară a caracterului justificat, necesar şi fără alternativă al operaţiunii speciale" din Ucraina, a adăugat Peskov.

Marţi, preşedintele american, Joe Biden, a asigurat că Statele Unite "lucrează" pentru a autoriza Ucraina să folosească rachete cu rază mai lungă de acţiune împotriva Rusiei.

"Lucrăm la asta", a spus liderul de la Casa Albă, întrebat în legătură cu solicitarea insistentă a omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, care vrea să poată lovi bazele din care îşi lansează atacurile armata rusă.

Kievul le cere aliaţilor săi să ridice restricţiile pentru a-i permite să lovească în adâncime pe teritoriul Rusiei ţinte militare considerate "legitime", cum ar fi bazele aeriene de pe care decolează avioanele care bombardează Ucraina.

Surse au declarat săptămâna trecută pentru Reuters că SUA se apropie de un acord vizând livrarea de astfel de arme Ucrainei, dar Kievul va trebui să aştepte câteva luni, până la reglementarea unor probleme tehnice.

Rusia va considera Statele Unite ale Americii şi aliaţii lor ca fiind participanţi în războiul din Ucraina şi Moscova va folosi arme mai puternice în cazul în care Occidentul va permite Kievului să folosească arme cu rază lungă de acţiune pentru atacuri în profunzimea teritoriului rus, a declarat miercuri un important legislator rus, transmite Reuters.

SUA, Germania, Franţa şi Marea Britanie "devin părţi în războiul din Ucraina", a transmis pe reţeaua Telegram Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de stat, camera inferioară a parlamentului rus.

"Toate acestea vor duce la faptul că ţara noastră va fi nevoită să răspundă prin utilizarea de arme mai puternice şi distructive pentru a-şi proteja cetăţenii", a adăugat politicianul rus.

Întrebat, marţi, dacă Statele Unite vor ridica restricţiile respective, preşedintele american Joe Biden a declarat că administraţia sa "lucrează acum la acest lucru".

Kremlinul le cere candidaţilor la preşedinţia SUA să nu folosească numele lui Putin în confruntări politice

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că preşedinţia rusă a fost realmente nemulţumită de modul în care a fost invocat numele preşedintelui Vladimir Putin în dezbaterea electorală dintre cei doi candidaţi la Casa Albă, fostul preşedinte Donald Trump din partea Partidului Republican şi vicepreşedinta Kamala Harris, nominalizată de Partidul Democrat, transmite Reuters.

Peskov le-a spus ziariştilor că numele lui Putin a fost folosit într-o luptă politică din SUA, ceea ce "chiar nu ne-a plăcut deloc".

El a afirmat că Statele Unite au o atitudine ostilă şi negativă faţă de Rusia, iar Moscova speră că astfel de referiri la preşedintele rus nu vor mai apărea în discursurile candidaţilor americani.

Săptămâna trecută, Casa Albă comunicase că Putin nu ar mai trebui să comenteze despre alegerile prezidenţiale din SUA. Liderul de la Kremlin declarase, aparent în glumă, că o preferă pe Harris lui Trump, inclusiv datorită râsului ei "molipsitor".

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă