Kremlinul nu este interesat de negocieri, Rusia caută predarea Ucrainei

0
Publicat:

Rusia continuă să își demonstreze dezinteresul față de orice discuții de pace privind războiul din Ucraina. Scopul său rămâne capitularea guvernului ucrainean și distrugerea statului ucrainean, se arată în raportul zilnic al Institutului american pentru studiul războiului (ISW).

Președintele rus Vladimir Putin/ FOTO: EFE/EPA

Analiștii au menționat un interviu acordat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski revistei New Yorker, în care acesta a vorbit despre „planul de victorie” al Ucrainei. Zelenski a subliniat că Rusia nu era interesată să pună capăt războiului în condiții rezonabile și că doar imita dorința de a negocia.

Președintele a menționat, de asemenea, că Ucraina a invitat Rusia să participe la cel de-al doilea summit pentru pace, însă Kremlinul nu s-a arătat interesat de participare. Această poziție a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al dictatorului rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, care a declarat la 22 septembrie că pentru Rusia nu există nicio „alternativă” la victoria în Ucraina. El a reiterat refuzul Rusiei de a negocia în alte condiții decât capitularea Ucrainei și a numit NATO și Occidentul un „inamic colectiv”.

În plus, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a confirmat recent că Federația Rusă nu va participa la cel de-al doilea summit de pace din Ucraina, precum și la niciun alt eveniment similar.

Autoritățile ruse nu vor evalua încă planul de victorie al Ucrainei , pe care președintele Volodimir Zelenski trebuie să-l prezinte Statelor Unite, a declarat Dmitri Peskov, secretarul de presă al dictatorului rus. El a promis că, dacă vor apărea informații oficiale, Kremlinul le va studia. Nu cred însă că este necesar să se analizeze ceea ce apare în prezent în mass-media.

"Dacă și când vor apărea informații din surse oficiale, o vom studia, desigur, cu atenție. Până acum, există o mulțime de informații diferite, inclusiv contradictorii și nesigure", a spus Peskov "Suntem foarte precauți în privința asta". 

Potrivit analiștilor ISW, Kremlinul nu are intenția sinceră de a conduce discuții de pace cu Ucraina. Institutul consideră că Moscova folosește retorica „planurilor de pace” și „negocierilor” ca instrument de presiune asupra Occidentului, încercând să obțină concesii de la Ucraina cu privire la suveranitatea și integritatea sa teritorială.

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei durează de mai bine de doi ani și jumătate, ceea ce a intensificat apelurile internaționale pentru un acord politic . Dar condițiile păcii pentru Kiev și Moscova rămân inacceptabile. Putin și Zelenski au declarat public că sunt deschiși la discuții, dar niciunul nu a renunțat la obiectivele și victoria lor de lungă durată, spune Rajan Menon, analist politic la The Guardian, care a vizitat Ucraina de patru ori în timpul războiului.

„O combinație de oboseală de război și teamă de escaladare ar putea deschide calea pentru negocieri care vor pune capăt războiului? Sunt sceptic”, susține acesta.

Menon notează că moralul în rândul ucrainenilor nu a scăzut la un astfel de nivel încât lui Zelenski să nu-i lase altă alegere decât să oprească ostilitățile și să caute pacea în condițiile Rusiei.

„Cu toate acestea, operațiunea Kursk este o dovadă suplimentară că Kievul rămâne hotărât să continue lupta. Într-adevăr, Zelenski și comandanții săi cred că aceste câștiguri pot fi consolidate dacă Marea Britanie și SUA permit Ucrainei să-și folosească rachetele cu rază lungă de acțiune pentru a lansa lovituri împotriva aerodromurilor Rusiei”, adaugă politologul.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie