Kremlinul, despre vizita lui Putin la Mariupol: „Spontană”. A venit ca un „criminal”, acuză un consilier al lui Zelenski

0
Publicat:

Kremlinul susține că Vladimir Putin a decis în ultimul moment să se deplaseze la Mariupol, un oraș devastat de bombardamentele rusești, după vizita catalogată drept „surpriză” efectuată sâmbătă în Crimeea, o peninsulă de la Marea Neagră anexată acum nouă ani de Moscova. „Criminalii revin întotdeauna la locurile crimelor lor”, a denunțat consilierul prezidențial ucrainean Mîhailo Podoliak.

Orașul Mariupol FOTO Profimedia

„Totul a fost foarte spontan”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în legătură cu vizita lui Putin la Mariupol, un oraș de pe malul Mării Azov ocupat de forțele rusești în mai anul trecut după câteva luni de asediu.

„Nici deplasările sale în oraş nu erau prevăzute”, a susţinut Peskov, citat de agențiile internaționale de presă.

Potrivit Kremlinului, Putin s-a deplasat la Mariupol cu elicopterul şi a făcut un tur al oraşului la volanul unei mașini. În plus, ar fi discutat cu localnici, ar fi vizitat locuri de interes și ar fi primit un raport asupra lucrărilor de reconstrucție, susține sursa citată.

Este vorba de prima deplasare a liderului de la Kremlin la Mariupol, anunțată a doua zi după o vizită în Crimeea cu ocazia împlinirii a nouă ani de la anexarea ilegală a peninsulei de la Marea Neagră la Rusia. Această vizită survine după ce Curtea Penală Internațională a emis un mandat de arestare împotriva liderului de la Kremlin.

Autoritățile ucrainene au denunțat deplasarea lui Putin la Mariupol, punând accent mai ales pe faptul că a avut loc în timpul nopții.

„Ca un hoţ, Putin a vizitat oraşul ucrainean Mariupol adăpostindu-se în spatele nopţii. În primul rând, aceasta este mai sigur. De asemenea, noaptea îi permite să pună accent pe ceea ce vrea el să arate şi ţine oraşul pe care armata lui l-a distrus în totalitate şi pe cei câţiva locuitori care au supravieţuit la adăpost de privirile indiscrete”, a reacțional Ministerul ucrainean al Apărării pe Twitter.

La rândul său, Mîhailo Podoliak a denunţat „cinismul” şi „lipsa de remuşcări” ale lui Putin. „Criminalii revin întotdeauna la locurile crimelor lor... Ucigaşul a mii de familii din Mariupol a venit să admire ruinele oraşului şi mormintele sale. Cinism şi lipsă de remuşcări”, a scris consilierul prezidențial ucrainean pe Twitter.

„Criminalul internaţional Putin a vizitat oraşul ocupat Mariupol” în timpul nopţii, „probabil pentru a nu vedea la lumina zilei oraşul ucis de „eliberarea” lui”, a denunțat anterior Consiliul Municipal din Mariupol.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”