„Krampus”, vehiculul de luptă autonom dotat cu lansatoare termobarice, intră în dotarea armatei ucrainene

0
Publicat:

Ministerul Apărării din Ucraina a aprobat, în mod oficial, utilizarea unui nou tip de armament autonom pe câmpul de luptă: robotul de tip „aruncător de flăcări” denumit Krampus, un vehicul terestru fără echipaj (UGV) dotat cu muniție termobarică, conceput integral pe plan local.

Vehiculul este echipat cu rachete termobarice /FOTO:X

Anunțul vine într-un context în care Kievul accelerează integrarea tehnologiilor autonome în lupta contra invaziei ruse, mizând pe inovația descentralizată și pe capacitatea industriei de apărare de a produce rapid și adaptat nevoilor de pe front. Krampus devine astfel parte dintr-un arsenal de peste 80 de modele aprobate de drone terestre utilizate deja de forțele ucrainene.

Potrivit autorităților, vehiculul este echipat cu lansatoare RPV-16 – rachete termobarice proiectate inițial pentru uzul infanteriei. Acestea funcționează prin dispersarea unui nor de combustibil care este apoi aprins, generând o explozie deosebit de puternică, cu efecte devastatoare asupra personalului inamic și a vehiculelor ușor blindate.

Vehiculul cu șenile, propulsat de două motoare silențioase și suficient de compact pentru a încăpea în bena unui pick-up, este gândit pentru misiuni de asalt și apărare în condiții dificile – de la păduri dese la zone mlăștinoase sau nisipoase. Are o autonomie de mai multe ore de funcționare și poate sta nemișcat în poziții ascunse perioade îndelungate, în așteptarea comenzii de atac.

Sistemele de control ale Krampus sunt protejate împotriva bruiajului și proiectate să funcționeze în condiții climatice extreme – de la frig și ninsoare la căldură intensă și ploi torențiale. Imaginile publicate până în prezent sugerează că platforma poate monta patru lansatoare RPV-16 – acestea fiind de unică folosință, ceea ce presupune o capacitate limitată de foc înainte de reîncărcare.

Deși Ministerul nu a oferit detalii privind raza de acțiune sau cantitatea totală de muniție, aprobarea oficială înseamnă că unitățile militare pot utiliza bugetele proprii pentru achiziționarea sistemului, ceea ce îi sporește șansele de a fi folosit pe scară largă.

Aceste tipuri de vehicule terestre fără echipaj, spre deosebire de dronele aeriene, pot transporta încărcături explozive mai mari, pot evacua răniți în cazuri critice și pot fi utilizate pentru deminare. Iar pentru unitățile care operează în zone extrem de periculoase, pot înlocui efectiv infanteria umană în misiuni de recunoaștere sau atac.

„Aceste drone ne permit să înlocuim soldații în teren. Sunt folosite de regulă de la distanță, fără ca infanteria să fie în apropiere”, explică Oleksandr Cerniavski, militar activ și membru al echipei de prototipare din Brigada 241 Apărare Teritorială, pentru Business Insider.

Unitatea sa a dezvoltat la rândul ei un vehicul similar, echipat cu mitraliere alimentate cu bandă, cu o rază de acțiune de aproximativ 20 de kilometri. În misiuni, aceste UGV-uri colaborează frecvent cu drone aeriene, care ajută la detectarea minelor, a capcanelor și a pozițiilor inamice.

Ucraina și-a fixat obiectivul de a desfășura 15.000 de astfel de vehicule autonome terestre până la finalul anului – o cifră ambițioasă care reflectă dependența crescândă de tehnologia militară autonomă într-un conflict care redefinește rapid regulile războiului convențional.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Doliu la Curtea Spaniei. Chiar înainte de Crăciun, Regina Sofia e complet neconsolată