Kommersant: „Rusia plăteşte întreţinerea Moldovei”, cu scopul de a-i asigura lui Dodon un nou mandat de preşedinte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepremierul rus Dmitri Kozak a anunţat că Rusia va reduce anul viitor preţul gazelor pentru Republica Moldova cu 62 de dolari pentru o mie de metri cubi, de la 235 la 173 de dolari.

 Publicaţia rusă Kommersant îl citează pe Kozak şi cu declaraţia că la întâlnirea de miercuri de la Moscova dintre noul premier moldovean Ion Chicu şi omologul său rus Dmitri Medvedev s-a discutat, la solicitarea Chişinăului, şi acordarea de către Rusia a unui credit de 300 de milioane de dolari pentru reparaţia drumurilor. „Dar chestiunea încă nu este decisă. Trebuie să vedem care pot fi condiţiile de acordare a unui astfel de credit şi care vor fi garanţiile restituirii acestuia”, a declarat Kozak, citat de publicaţia rusă.

Kommersant îşi intitulează articolul „Rusia plăteşte întreţinerea Moldovei” şi spune că pentru Moscova scopul politic al gesturilor anunţate este de a susţine candidatura lui Igor Dodon pentru un al doilea mandat la preşedinţie, la alegerile de anul viitor. „Un candidat loial şi care convine de minune Moscovei”, conchide publicaţia.

Vizita lui Ion Chicu are loc la cinci zile după desemnarea în funcţie, după ce Partidul Socialiştilor, al cărui lideri informal este preşedintele Dodon, şi Partidul Democrat au demis guvernul pro-european al Maiei Sandu.

De menţionat că în ultima perioadă şi liderii transnistreni vizitează săptămânal Moscova, iar din comunicatele de la Tiraspol se poate vedea că unul dintre subiecte este acordarea ajutoarelor economice pentru regiunea separatistă. Însă Moscova nu pare să dea curs acestor demersuri, inclusiv întârzie din luna iulie cu plata suplimentului lunar la pensii pentru pensionarii din regiunea transnistreană, supliment în valoare de 7-8 dolari.

Iar la ultima sa vizită în Republica Moldova Dmitri Kozak a anunţat că Moscova este de acord să-şi evacueze muniţiile stocate la depozitul său din satul Cobasna, din regiunea transnistreană. Condiţiile pentru această retragere nu au fost însă anunţate public.

Federaţia Rusă va prezenta în viitorul apropiat planul pregătirii pentru casarea muniţiilor de la depozitul de la Cobasna din regiunea transnistreană, a declarat noul premier moldovean Ion Chicu la revenirea de la Moscova, unde s-a întâlnit cu prim-ministrul rus, Dmitri Medvedev, şi cu şeful concernului Gazprom, Alexei Miller. Anterior Serghei Lavrov anunţa ca Rusia are nevoie de o pregătire de un an şi jumătate cu implicarea echipamentelor şi specialiştilor din Rusia pentru a pregăti casarea muniţiilor expirate din regiunea separatistă a Republicii Moldova. Chicu a dat asigurări miercuri că procesul „va fi transparent pentru ceilalţi parteneri strategici ai Republicii Moldova”.

Pe lista lungă a înţelegerilor anunţate ca fiind convenite cu Moscova, Ion Chicu a menţionat şi reducerea preţului la gaze până la 173 de dolari (faţă de 235 de dolari la începutul acestui an), dar şi negocierea a ceea ce noul premier moldovean a numit fond de investiţii în infrastructură, un credit de 500 de milioane de dolari pentru reabilitarea drumurilor, notează europa libera. „Vom transforma Republica Moldova într-un şantier, aşa cum am promis”, a spus Chicu. El a spus că a primit asigurări că livrările de gaze ruseşti în Republica Moldova se vor face „prin scenarii alternative”, chiar dacă după 1 ianuarie Rusia va sista tranzitul de gaze prin Ucraina.

Chicu a anunţat sprijinul Rusiei pentru reforme, inclusiv economice, şi pentru reforma justiţiei din Republica Moldova, precum şi majorarea numărului companiilor care au dreptul de a exporta în Rusia şi suplimentarea cu o mie a numărului de autorizaţii pentru camioanele care transportă marfă spre piaţa rusească.

Premierul moldovean a mai anunţat că Dmitri Medvedev a acceptat invitaţia de a vizita Republica Moldova.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat