Kievul susţine că a arestat doi militari ruşi în estul ţării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţi ucraineni în estul ţării

Forţele ucrainene au afirmat miercuri că au arestat în est doi militari ruşi suspectaţi de folosirea unor sisteme antiaeriene portabile, în timp ce preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a estimat că 70 la sută din trupele ruseşti au părăsit teritoriul, relatează AFP.

Voluntarii din batalionul "Lugansk-1", care luptă alături de armata ucraineană, "au arestat doi militari ruşi suspectaţi că folosesc sisteme portabile antiaeriene împotriva aviaţiei militare ucrainene", a declarat purtătorul de cuvânt militar Andrii Lisenko.

Acest anunţ intervine în a cincea zi a unui armistiţiu respectat în general, potrivit preşedintelui Poroşenko, ce a salutat o detensionare a situaţiei în est, după cinci luni de conflict.

"Potrivit ultimei informaţii pe care am primit-o de la serviciile noastre de informaţii, 70 la sută dintre forţele ruse au fost retrase", a declarat Poroşenko, în timp ce Moscova a dezminţit mereu orice prezenţă militară în Ucraina. "Aceasta ne face să sperăm în viitorul unei iniţiative de pace", a adăugat el.

La sfârşitul lui august, forţele ucrainene au capturat pentru prima dată zece paraşutişti ruşi în est, ale căror interogatorii au fost filmate şi difuzate de televiziunile locale ca dovadă a "intervenţiei" ruse. Ei au fost predaţi la scurt timp Rusiei.

Preşedintele Vladimir Putin a minimalizat incidentul, considerând că militarii au intrat accidental în teritoriul ucrainean.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026