Video Kievul, lovit de un atac masiv cu drone rusești: Cel puțin trei morți. Cadavrul unui copil, găsit sub moloz

0
0
Publicat:

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone împotriva Kievului, lovind mai multe clădiri rezidențiale și ucigând cel puțin trei persoane, inclusiv un copil, au informat autoritățile locale, duminică 23 martie.

Alți opt oameni au fost răniți, a declarat Serviciul de Stat de Urgență al Ucrainei, potrivit Kiev Independent. Echipajele de urgență au reușit să strângă, până dimineață, toate incendiile.

„Rușii își demonstrează din nou «dorința de pace»”

Exploziile au zguduit capitala pe tot parcursul nopții, în timp ce unitățile de apărare aeriană au rămas active în oraș.

„Astăzi, rușii își demonstrează din nou «dorința de pace». În realitate, teroriștii lansează pur și simplu arme mortale în clădirile rezidențiale”, a declarat Tymur Tkachenko, șeful Administrației Militare a orașului Kiev.

Primarul Kievului, Vitali Klitschko, raportase anterior că cel puțin șapte persoane au fost rănite. O victimă a fost internată în spital, în timp ce celelalte au primit îngrijiri medicale la fața locului, a spus el.

Cadavrul unui copil, scos din moloz

Inițial, fuseseră raportați doi morți, însă numărul a crescut după ce salvatorii au descoperit cadavrul unui copil în timp ce curățau moloz în districtul Holosiivskyi. Anterior, corpul unui bărbat a fost găsit în același loc.

Două clădiri rezidențiale din cartierul Dniprovskyi au fost atacate, potrivit autorităților. Un incendiu a izbucnit la ultimele etaje ale unei clădiri cu nouă etaje, ucigând o femeie, a declarat Serviciul de Stat de Urgență. 27 de locuitori au fost evacuați.

Etajul șase al unui bloc de 16 etaje a fost și el avariat.

Potrivit lui Tkachenko, resturile de drone au lovit o unitate de catering din același district.

Incendii, după atacul rusesc cu drone

În cartierul Podilskyi, un incendiu a izbucnit la etajul 20 al unei clădiri rezidențiale cu 25 de etaje. 

Probleme au fost și în cartierul Holosiivskyi, unde atacul a provocat incendii într-o clădire de birouri și depozit, precum și într-o remorcă rezidențială. Două persoane au fost ucise, a anunțat Serviciul de Stat de Urgență.

Informațiile despre amploarea totală a victimelor și pagubelor sunt încă în curs de actualizare.

Atac rus in Kiev. FOTO captura Youtube The Economic Times

Pagube în tot orașul

Epavele de la drone au provocat incendii și pagube materiale în tot orașul. Un incendiu a izbucnit într-o zonă forestieră din districtul Desnianskyi, în timp ce două mașini din districtul Shevchenkivsky au fost avariate.

Atacul are loc la mai puțin de o săptămână după „încetarea focului” parțială de 30 de zile asupra atacurilor împotriva infrastructurii energetice din Rusia și Ucraina.

Așa-zisa „încetare a focului”, pe care Kremlinul a anunțat-o pe 18 martie în urma convorbirii dintre președintele rus Vladimir Putin și președintele american Donald Trump, nu a întrerupt atacurile aeriene ale Moscovei asupra orașelor ucrainene, arată sursa citată.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție