Kievul denunţă îndemnurile ruse la „spânzurare” şi la alte „morţi umilitoare” ale combatanţilor din Regimentul Azov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter

Ucraina denunţă îndemnuri ruse la „spânzurarea” sau la altă „moarte umilitoare” a combatanţilor regimentului ucrainean Azov, după un atac vizând o închisoare în care erau închişi unii dintre aceşti combatanţi luaţi prizonieri, un atac soldat cu peste 50 de morţi, relatează AFP.

„Citiţi asta când ei vă spun că Rusia nu trebuie izolată. Nu există nicio diferenţă între diplomaţii ruşi care îndeamnă la execuţia prizonierilor de război ucraineni şi trupele ruse care fac acest lucru la Olenivka. Ei sunt cu toţii coplici ai acestor cime de război şi trebuie să dea socoteală pentru ele”, a denunţat sâmbătă, într-o postare pe Twitter, un purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Oleg Nikolenko.

„Combatanţii Azov merită să fie executaţi, dar nu cu plutonul de execuţie, ci prin spânzurare. Ei nu sunt militari adevăraţi. Merită o moarte umilitoare”, scrie ambasada.

„Rusia este un stat terorist. În secolul XXI, numai sălbaticii şi teroriştii pot să spună, la nivel diplomatic, că oamenii merită să fie executaţi prin spânzurare”, a reacţionat într-o postare pe Twitter şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski Andrii Iermak.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat vineri seara drept o „crimă de război rusă deliberată” bombardarea vineri a Închisorii la Olenivka, în regiunea Doneţk, pe teritoriul ocupat de ruşi în estul Ucraina.

Moscova a acuzat iniţial Kievul.

Comitetul rus de anchetă a acuzat forţe ucrainene de faptul că au „tras asupra închisorii în care sunt deţinuţi membri ai Regimentului Azov cu proiectile americane ale sistemului american HIMARS”.

Regimentul Azov s-a făcut remarcat în apărarea Mariupolului, un oraş ucrainean considerat strategic în sud-estul Ucrainei, cucerit de către ruşi.

După mai multe săptămâni de asediu şi rezistenţă în oţelăria Azovstal, aproximativ 2.500 de combatanţi ucraineni s-au predat, în mai, armatei ruse.

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Locul spectaculos din România care rezistă la 126 de ani după ce a fost construit în Franța. Ce mistere ascunde cel mai impunător viaduct de pe Valea Oltului
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Averea lui Cristi Chivu, afectată de investiții neinspirate. În ce situație se află acum antrenorul lui Inter