Justiţia românească la judecata europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană va anunţa criticile şi progresele pe monitorizarea Justiţiei din România, aflată sub Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Raportul va arăta lipsa progreselor în privinţa „dosarelor de corupţie politică“, iar cazul deputatului Dan Păsat confirmă îngrijorările CE.

Bruxelles-ul a dat semnale pe mai multe voci în privinţa raportului preliminar pe Justiţie care apare în fiecare primăvară: îngrijorările Comisiei Europene sunt legate de voinţa politică pe dosarele de corupţie şi de garantarea credibilităţii CSM.

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom, a venit ieri la Bucureşti şi, după „premiul de consolare" - recunoaşterea unui raport tehnic bun pe Schengen - a transmis că lupta împotriva corupţiei trebuie să continue.

„Trebuie să arătaţi că oamenii acuzaţi de corupţie sunt aduşi în faţa justiţiei şi judecaţi. Este nevoie să arătaţi că diferitele agenţii - Agenţia anticorupţie, Agenţia de integritate - dispun de suficiente resurse pentru a-şi face munca. Este o listă lungă, acestea sunt numai câteva exemple", a spus Malmstrom, întrebată ce mai trebuie să facă România în lupta împotriva corupţiei.

Ea a adăugat că, de altfel, MCV stabileşte foarte clar ceea ce România mai are de făcut în ceea ce priveşte combaterea corupţiei. Preşedintele Traian Băsescu a spus că raportul va apărea vineri, însă reprezentanţi ai Comisiei au infirmat această dată şi au spus că ea nu a fost încă fixată.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, şi Traian Băsescu au avut, în ultimele două săptămâni, mai multe întâlniri la CE pe tema Justiţiei. Băsescu a recunoscut că a dat explicaţii despre cazul Ridzi, despre situaţia tensionată din CSM, iar ieri a spus că România avea nevoie „ca de aer" să nu fie o problemă legată de cazul Păsat. Camera Deputaţilor a respins cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Dan Păsat.

Vechea problemă, tot marea corupţie

Unul dintre punctele criticate de raportul pe justiţie pe 2010, considerat de societatea civilă cel mai critic, a fost legat de lipsa de progrese pe judecarea dosarelor de corupţie la nivel înalt. Este vorba în special de cele în care au fost implicaţi membri ai Guvernului sau ai Parlamentului şi pentru care nu s-a dat nicio decizie în instanţă.

„În ceea ce priveşte durata procedurii în instanţă, procesele în cazurile mediatizate sunt în continuare îndelungate. În toate cazurile în care erau implicaţi acuzaţi de la nivel înalt s-au ridicat cel puţin o dată excepţii de neconstituţionalitate", se arăta în raportul preliminar de anul trecut. Din cauza acestor excepţii, ulterior respinse, judecarea proceselor respective a fost amânată cu cel puţin jumătate de an.

Cele patru puncte vulnerabile ale Justiţiei

-Comisia Europeană a stabilit, potrivit deciziei din 2006, patru obiective de referinţă pentru a evalua progresele României în reforma judiciară. Consolidarea capacităţii şi a răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii. Raportarea şi monitorizarea impactului noilor coduri de procedură civilă şi de procedură penală.
-Înfiinţarea unei agenţii de integritate cu responsabilităţi legate de verificarea averii, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri cu caracter obligatoriu.
-Continuarea realizării unor anchete profesionale şi imparţiale în cazul sesizărilor de corupţie la nivel înalt.
-Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale.

Mai multe pentru tine:
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model