„Jos labele de pe imunitatea mea naturală!”. Noi proteste în Franţa faţă de permisul de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proteste Franţa /17 iulie 2021 / FOTO EPA-EFE

Sute de oameni au protestat, miercuri, la Paris, faţă de introducerea „permisului de sănătate” pentru unele activităţi şi de vaccinarea obligatorie a personalului sanitar, măsuri prin care guvernul încearcă să facă faţă celui de-al patrulea val de infectări cu COVID-19 în Franţa, relatează Reuters.

Începând de miercuri, persoanele care vor să meargă la muzee, cinematografe ori piscine nu vor putea intra dacă nu prezintă un aşa-numit „permis de sănătate” care să demonstreze că au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 ori că au avut recent un test negativ.

Unii protestatari au afişat bannere cu mesajul: „Libertatea de a alege” şi „Jos labele de pe imunitatea mea naturală!”.

„Vor să ne forţeze să ne vaccinăm cu orice preţ. Nu, nu, nu”, a afirmat Nathalie Lebede, participantă la protest, pentru Reuters.

Permisul de sănătate, anterior necesar doar pentru festivale de muzică ori pentru accesul în cluburi de noapte, va fi cerut de la începutul lui august şi pentru a accesa restaurantele şi barurile din Franţa, dar şi pentru a putea călători cu trenul ori cu avionul

Având în vedere că varianta Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă, este acum dominantă în Franţa, măsurile mai dure sunt esenţiale şi impunerea de noi lockdown-uri nu poate fi exclusă, a anunţat premierul francez Jean Castex.

Introducerea permisului de sănătate, care constă într-un cod QR pe telefon ori pe hârtie, este doar o parte a unui proiect de lege care va fi supus votului săptămâna aceasta în parlament. Proiectul legislativ introduce unele dintre cele mai dure măsuri anti-COVID din Europa, inclusiv obligativitatea vaccinări pentru persoanele care lucrează în sistemul de sănătate şi o perioadă de 10 de zile auto-izolare pentru persoanele care sunt testate pozitiv.

Permisul de sănătate rămâne, însă, cel mai controversat aspect al măsurilor legislative. Mai bine de 100.000 de persoane au protestat săptămâna trecută în mai multe localităţi din Franţa împotriva permisului, susţinând că este o încălcarea a libertăţii individuale.

Măsurile sunt necesare - susţine guvernul - dată fiind creşterea numărului de cazuri de COVID-19. Aproximativ 21.000 de noi infectări au fost înregistrate în ultima zi, conform ministrului francez al sănătăţii, o creştere semnificativă de la cele 4.000 de cazuri înregistrate la începutului lunii iulie.

Aproximativ 96% dintre cei testaţi pozitiv nu au fost vaccinaţi, a anunţat premierul Castex, care a adăugat că speră ca numărul de persoane vaccinate cu cel puţin o doză să ajungă la 50 de milioane până la sfârşitul lui august. Franţa are o populaţie de 67 de milioane de persoane, aproximativ 38 de milioane fiind deja vaccinate.

Mai multe pentru tine:
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Previziunea misticului Baba Vanga pentru 2026. Cât va ajunge să coste aurul în România?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."