Jiri Rusnok, numit premier al Cehiei, în plin scandal de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Cehiei, Miloş Zeman l-a numit pe economistul şi fostul ministru social-democrat Jiri Rusnok în postul de şef al unui „guvern de experţi'' pentru a înlocui cabinetul de centru-dreapta al lui Petr Necas. Acesta din urmă demisionase în uma unui scandal de corupţie şi abuz de putere.

Premierul desemnat va trebui să-şi formeze cabinetul, care, odată aprobat de şeful statului, va face obiectul, în decurs de 60 de zile, al unui vot de încredere din partea deputaţilor.

Totuşi, corespondenţii de la Praga afirmă că principalele partide de politice se opun acestei numiri şi cel mai probabil, vor dizolva parlamentul. Partidele politice îl acuză pe preşedinte că încearcă să "ocolească" parlamentul, în condiţiile în care votul de încredere se anunţă o misiune imposibilă pentru viitorul cabinet al lui Jiri Rusnok, potrivit agerpres.ro.

Coaliţia de centru-dreapta l-a propus pe Miroslava Nemcova, vicepreşedinte al Partidului Democrat Civic, în funcţia de premier al Cehiei, în timp ce stânga din opoziţie a cerut alegeri anticipate. Constituţia cehă nu prevede însă ca preşedintele să fie obligat să respecte dorinţele parlamentului, şi drept urmare liderul de la Praga a profitat de oportunitate pentru a-l numi pe fostul său ministru de Finanţe în funţia de prim-ministru.

Jiri Rusnok, în vârstă de 52 de ani, a fost ministru de Finanţe în guvernul social-democrat condus de Zeman în 2001-2002, apoi ministru al Industriei şi Comerţului în alt guvern condus de acelaşi partid de stânga.

Următoarele alegeri legislative din Cehia sunt programate pentru luna mai 2014.

 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!