Jens Stoltenberg exclude o revenire la vârful politicii din Norvegia după ce își încheie mandatul la NATO

0
Publicat:

Fostul premier norvegian Jens Stoltenberg nu vrea să revină la vârful politicii din ţara sa natală după un deceniu în funcţia de secretar general al NATO.

Jens Stoltenberg FOTO: EPA-EPE

Politicianul în vârstă de 65 de ani a declarat vineri, la Oslo, în cadrul unei conferinţe de presă, că va găsi moduri de a susţine Partidul Laburist de centru-stânga din care face parte în calitate de simplu membru, scrie Agerpres.

"Nu voi fi cineva care vine acasă şi începe să aibă prea multe opinii despre lucruri în care nu a fost implicat timp de zece ani - respectiv politica norvegiană activă", a spus Stoltenberg.

El nu a comentat asupra altor activităţi posibile.

Stoltenberg a fost prim-ministru al ţării din 2000 până în 2011 şi din 2005 până în 2013.

În 2011, el a condus ţara în perioada dificilă de după atacurile de la Oslo şi de pe insula Utoya, în care teroristul Anders Behring Breivik a ucis în total 77 de persoane.

Stoltenberg este secretar general al NATO din 2014. El îi va preda funcţia la 1 octombrie fostului prim-ministru al Olandei, Mark Rutte.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie